Accident la Cizer

Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, duminică 13 octombrie,  în urma unui apel 112 cu privire la faptul că, în localitatea Cizer, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Polițiștii au ajuns la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că un tânăr de 26 de ani, din localitatea Ratin, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un autoturism care se angajase în depășirea acestuia, condus de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Zalău.

În urma impactului, o femeie de 49 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările în cauză sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

M. S.

One Thought to “Accident la Cizer”

  1. […] condus de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Zalău. În urma… Articolul Accident la Cizer apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment