Politică și oameni

Cred că politizarea instituțiilor a ajuns la un nivel maxim, nu mai e loc pentru mai mult, iar această politizare înseamnă un buboi aflat pe punctul de a se infecta. Într-un final, buba se va sparge din cauza puroiului acumulat. Se va ajunge vreodată la instituții în care politizarea să fie zero? Nu cred că mai prind eu astfel de vremuri. Nici în alte state din Europa nu e mai bine. Uitați-vă peste hotare. Lumea fierbe, a ajuns la un punct de unde nu cred că se mai poate întoarce. Apa e mult prea tulbure pentru a se mai putea limpezi. Nebunii își „încoardă” mușchii după decenii de somn. Între timp, în România, principala preocupare este pentru dominarea politică, pentru putere. Oameni buni, beția de putere, dorința de putere a luat mințile multora. Nu mai țin cont de nimic, sunt în stare să calce și peste cadavre pentru a putea conduce, pentru a coordona, iar acest tăvălug va lăsa urme adânci în societate. Este o aparentă stare de bine. Cineva îmi spunea că românii sunt atât de săraci, încât au rămas doar cu mașinile, cu obsesia pentru mașini aparent scumpe, că nu îi mai interesează educația, adevărata bogăție. Sper că nu este așa. Vai de nația unde cultura și educația sunt lăsate la o parte, pentru că oamenii needucați sunt masa perfectă de manevră. Manevre sunt și la nivel înalt și sunt tot mai multe. Unde suntem ca țară, ce își doresc românii de la România? Cred că nici noi nu mai știm. Sper că nu este doar o goană după mâncare, casă și mașină, sper că vrem mai mult. Avem copii, este nevoie de educație, de cultură, de lideri adevărați, educați, integri, neimplicați politic. Susțin și cred în instituții conduse de profesioniști, nu de politicieni. Se va ajunge la asta? Nu, eu nu cred că am să apuc acele vremuri și cei mai mulți nu își doresc astfel de timpuri. Ce s-ar face politicienii, cum ar mai trage ei sforile, cum ar pune planuri la punct, strategii? Lăsați, vine iarna, gândul ne va sări la sărbători, magazinele vor fi pline, vom bea și vom mânca. Îmi vine să râd. Chiar îmi doresc o iarnă grea, cu ninsori adevărate, cu zăpezi de o jumătate de metru, să văd zăpadă pe șosele cel puțin o săptămână. N-am mai prins din copilărie astfel de ierni. Cred că s-ar opri lumea, politica, s-ar închide școli, ar plesni rețelele de socializare cu postări și fotografii despre drumuri acoperite cu un milimetru de zăpadă. Visez. M-am trezit. E joi. Vă doresc sănătate și liniște.

2 Thoughts to “Politică și oameni”

  1. […] fierbe, a ajuns la un punct de unde nu cred că se mai poate întoarce.… Articolul Politică și oameni apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Adi

    Așe-i.O grămadă de apropitari de beemveuri,născuți după 1980,habar n-au câti iezi avea capra cu trei iezi a lui Creangă.Da-n mintiuca lor au statut.C-așe-s vremurile d-le Lungu.Cât despre depolitizarea instituțiilor.Șohan. Ce-i mână pe ei în luptă ? Convingerea că odată ajunși la Ciolan,investiția se amortizează rapid,după care urmează profitul.

Leave a Comment