Micii consumatori vor plăti mai mult la factura de energie, din aprilie 2025

Persoanele care au beneficiat de preţuri plafonate la energie vor suferi creşteri ale facturilor la electricitate, începând de la 1 aprilie 2025, când se termină schema de plafonare a preţului energiei electrice, consumatorii revenind la piaţa liberă, a atras atenţia Laurenţiu Urluescu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).
„Pentru cei care consumă sub 50 de kWh pe lună, costurile cu electricitatea vor ajunge la 90% din totalul facturii, ceea ce va însemna un plus la preţul final de 20-25 de lei”, a menţionat acesta.
Conform datelor AFEER, cei care consumă 100 de kWh pe lună vor avea creşteri ale facturilor de circa 47 de lei, în timp ce consumatorii cu 255 de kWh/lună vor înregistra diferenţe de preţ de peste 90 de lei. Facturile celor cu consum lunar de peste 300 kWh vor scădea cu 44 de lei.
De asemenea, din 2026, în preţul final al gazelor naturale va fi resimţită introducerea costului cu certificatele de carbon în facturile la consumator.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

One Thought to “Micii consumatori vor plăti mai mult la factura de energie, din aprilie 2025”

  1. […] final de 20-25 de lei”, a menţionat acesta. Conform datelor AFEER,… Articolul Micii consumatori vor plăti mai mult la factura de energie, din aprilie 2025 apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment