Napoleon, extremă urgenţă!

Cătălin Avramescu

Undeva, la o şcoală din Scoţia, este un elev. Numele nu i-a fost dat publicităţii pentru că este minor. Puştiul s-a declarat lup. Aţi citit bine. Şi, fiind lup, încearcă să se comporte ca atare. Adesea, la ore, urlă la tavan.
Nu prea este de râs. Nu înţeleg cum stau copiii aceia în clasă cu lupul. Şi nu ştiu ce este în sufletul părinţilor care îşi duc copiii la acea şcoală. Din păcate, nu au ce face. Nebunia aceasta este pusă la cale de Partidul Naţional Scoţian, care domneşte în Scoţia, necontestat, de peste treizeci de ani. Partidul acesta secretă venin ultranaţionalist, fiind la originea unui referendum prin care s-a încercat ruperea Regatului Unit. Politic, ei sunt tovarăşi ai lui Marcel Ciolacu, fiind în Internaţionala Socialistă.
Să revenim la copilul-lup. El a ieşit din bârlog pentru că Parlamentul de la Edinburgh a trecut nişte legi suprarealiste, prin care „genul” – definit ca fiind altceva decât sexul biologic – este ceva ce poate fi asumat, aşa, pur şi simplu. Deja unii deţinuţi, condamnaţi pentru viol, şi-au sunat avocaţii pentru a se declara femei. Aşa că au fost mutaţi în penitenciare pentru femei. Unde s-au apucat de violat…
Ideea este simplă. Cam de douăzeci de ani încoace, socialiştii au îmbrăţişat teoria „genului”. Aşa că nu contează ce scrie în certificatul de naştere sau ce spun medicii. Contează doar ce zice individul. Dacă zice el că e femeie, atunci aşa să fie. Dacă poartă fustă şi se machiază, asta este. Mai nou, i se fac şi alte acte, de femeie.
Evident că avem de-a face cu o bufonerie. Dacă eu mă declar Napoleon, sper că nimeni nu mă ia în serios că sunt cu adevărat Napoleon. Nici măcar eu însumi. Iar dacă o spun serios, atunci e clar că am nevoie de tratament de specialitate.
De unde provine acestă alunecare spre asburdul total? În parte, de la un individ numit John Money. Omul era medic în Noua Zeelandă. El a venit cu ideea că sexul biologic este un moft şi că esenţială este orientarea dobândită prin învăţare. Omul era un impostor periculos. A pus mâna pe nişte bieţi copii şi i-a operat, schimbându-le sexul. Apoi i-a înfundat cu tot felul de hormoni, în speranţa că băieţii vor deveni femei şi vor fi atraşi de bărbaţi. Cu nici unul nu s-a întâmplat aşa. Au rămas marcaţi pe viaţă. Unul s-a sinucis cu pastile. Altul şi-a zburat capul cu o puşcă de vânătoare.
John Money a scăpat nepedepsit pentru că lucrurile acestea se întâmplau prin anii 1960. Astăzi probabil ar fi ajuns după gratii. Curios însă, ideile acestui dezaxat au dobândit o viaţă a lor.
Aşa avem acum „cotele de gen”. (De ce nu de sex? Aţi ghicit). Ultima venită în această lume minunată a imaginaţiei este Roxana Mânzatu, proaspăt propusă comisar european. Singurul motiv pentru care această doamnă a fost selectată este dat de „cotele de gen” impuse de Ursula von der Leyen.
Trebuie să recunosc că după criteriile suprarealiste ale „teoriei genului”, Roxana Mânzatu este o alegere exemplară. Probabil deranjată de criticii care i-au atras atenţia că a ajuns acolo doar pentru că se declară femeie, a declarat: „Nu sunt importanţi oamenii pentru Europa? Să golim Europa de oameni, să vedem ce ne rămâne!”.
Deci critici femeia, critici omul! Şi mai spune Roxana Mânzatu: „Dacă în 35 de ani, organic, natural, femeile n-au reuşit să depăşească numeric un anumit prag în poziţii de decizie, e nevoie de cote”. Oare sunt singurul care crede că aici avem altă absurditate? Unde este acest „prag”? Este scris în stele că trebuie să fie jumătate-jumătate?
Altă problemă cu acest pseudo-raţionament ţine de natura funcţiilor despre care se face vorbire. Funcţiile de vârf în marile corporaţii sau în marea politică nu au de ce să fie „numeric” echilibrate. Ele sunt, prin definiţie, extrem de puţine şi nu se supun unor legi statistice simple.
Ca să înţelegem despre ce este vorba, să presupunem că luăm un sport cum este atletismul. Bărbaţii şi femeile sunt liberi să îl practice. Dar dacă te uiţi la vârful asbolut, pe probe, vezi că acolo sunt doar bărbaţi. La 100 de metri plat, spre exemplu, recordul masculin este acum 9,48 de secunde, în vreme ce la femei este 10,49 de secunde. Este foarte mult. Pe pistă, înseamnă o diferenţă de aproximativ zece metri, la o cursă de numai 100 de metri.
Au discriminat aici bărbaţii femeile? Nu, dar haideţi să mai vedem ceva. Lista primilor 25 de alergători de 100 de metri plat din toate timpurile. Putem alege lista de bărbaţi sau de femei, e acelaşi lucru. În lista bărbaţilor, dar şi a femeilor, sunt două naţiuni care domină total proba: SUA şi Jamaica. Restul fac figuraţie.
Au discriminat SUA sau Jamaica alţi sportivi? Evident că nu. Dar de ce este o asemenea concentrare la vârf? Nu e ciudat că numai două naţiuni, dintre care una foarte mică, dau la această probă sportivii de top? De fapt, ciudat este că unii dintre noi insistă să creadă că şi aici, la vârf, trebuie să existe „reprezentativitate”. (Adică ceva de acolo, ceva de dincolo etc., să fie toţi mulţumiţi).
Aşa şi în politică. Nu există niciun motiv raţional să credem că la vârful Uniunii Europene distribuţia „genurilor” trebuie să fie exact ca la primărie, în registrul naşterilor. Sexele – sau „genurile” Roxanei Mânzatu – fac alegeri libere şi specifice, ce rezultă în distribuţii dezechilibrate. Nici un bărbat nu vrea să se angajeze secretar/secretară – deşi ar avea dreptul. Nici o femeie nu se va angaja să pună cărămizi pe şantier – deşi ar avea dreptul. Nimeni nu discriminează pe nimeni. Doar Napoleon stă supărat într-un colţ.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro