Centrul de Cultură și Artă Sălaj, la ceas aniversar

Se împlinesc 14 ani de la înființarea Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj (CCAJ), instituție coordonată de managerul Daniel Săuca. Momentul a fost, marcat prin organizarea unei conferințe de presă în care Daniel Săuca a declarat că CCAJ rămâne cea mai mare instituție de cultură din județul Sălaj, iar de-a lungul timpului a organizat un număr semnificativ de evenimente culturale: lansări de carte, expoziții, simpozioane internaționale, spectacole de teatru, de muzică populară, jazz, muzică clasică, turnee muzicale, lecturi publice, lansări, zile de orașe și comune, concerte și alte tipuri de acțiuni culturale. În prezent, în cadrul instituției sunt prevăzute 66 de posturi, iar rolul Centrului nu este doar de a organiza evenimente culturale, ci și de a sprijini organizarea unor acțiuni cu caracter cultural. Toate marile evenimente culturale desfășurate în acest an în Sălaj au fost organizate sau susținute de Centrul de Cultură și Artă al județului Sălaj. Să nu uităm că în cadrul CCAJ funcționează și Școala Populară de Arte și Meserii, o unitate educațională etalon la nivel de județ și cu un număr tot mai mare de elevi. Nu peste mult timp, școala va împlini o jumătate de secol de existență, iar numărul elevilor din acest an se apropie de 500. Concurența este tot mai mare la admitere, în unele specializări fiind și câte trei concurenți pentru un loc. Momentul aniversar va fi marcat printr-o serie de spectacole organizate la sfârșitul lunii octombrie. Un alt aspect important este că Editura „Caiete Silvane” din subordinea CCAJ reprezintă proiectul cultural prin care doar în acest an au fost vândute aproximativ 1.400 de cărți. În concluzie, a spus Daniel Săuca, rolul instituției pe care o coordonează este de a promova adevărata cultură și valorile culturale sălăjene.

One Thought to “Centrul de Cultură și Artă Sălaj, la ceas aniversar”

  1. […] publice, lansări, zile de orașe și comune, concerte și alte… Articolul Centrul de Cultură și Artă Sălaj, la ceas aniversar apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment