Crucea Roşie Sălaj va marca sâmbătă, în data de 8 septembrie, Ziua Mondială de Prim Ajutor prin diferite activităţi, pentru a creşte nivelul conştientizării populaţiei cu privire la necesitatea cunoaşterii primului ajutor şi prevenirea accidentelor. Lansarea campaniei va avea loc pe platoul de marmură din centrul municipiului, în intervalul orar 11-14.
Tema din acest an a Zilei Mondiale de Prim Ajutor este „Primul Ajutor pentru persoane vulnerabile” şi are ca scop atragerea atenţiei populaţiei asupra importanţei acordării primului ajutor şi cunoaşterii modului corect în care se face acesta. În acest context, voluntarii de Cruce Roşie din judeţ vor realiza, sâmbătă, demonstraţii de prim ajutor, cursuri demonstrative de prim ajutor în spaţiu public şi vor distribui pliante cu tehnici de acordare a primului ajutor.
Directorul Crucii Roşii Sălaj, Laura Bugenţeanu, a declarat că la aceste activităţi sunt aşteptate şi personalităţi locale, care vor participa la demonstraţiile de prim ajutor. „Septembrie, la fel ca şi luna mai sunt declarate lunile Crucii Roşii Române. În acest an, luna septembrie este dedicată promovării strategiei de comunicare pe tema acordării primului ajutor. În acest context, se urmăreşte acordarea primului ajutor persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor fără locuinţă, consumatorilor de droguri, persoanelor în vârstă, precum şi minorităţilor etnice”, a declarat Laura Bugenţeanu.
Potrivit sursei citate, tot sâmbătă, la ora 12, voluntarii filialei şi participanţii la activităţi vor organiza „Lanţul uman al Primului Ajutor pentru Viaţă”. „Este o acţiune comună a tuturor Societăţilor Naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie din lume, care vor realiza lanţul uman la aceeaşi oră în toate colţurile lumii. Acesta exprimă mesajul de acordare a primului ajutor în toată lumea şi totodată sprijinul în nevoia de ajutor al celor aflaţi în suferinţă”, a afirmat Bugenţeanu.
Directorul Crucii Roşii Sălaj susţine că în următoarea perioadă vor avea loc şi demonstratii de prim ajutor în diferite locaţii din oraş, în şcoli unde copiii şi părinţii vor participa la demonstraţii şi cursuri de prim ajutor.
Crucea Roşie Română are o tradiţie neîntreruptă de peste 136 de ani în acordarea primului ajutor de bază şi în pregătirea surorilor voluntare de Cruce Roşie. Primul curs „de bandaje” a fost organizat în 1877, în incinta Spitalului Coltea din Bucureşti. De atunci, mii de persoane au absolvit cursuri de prim ajutor sau de surori voluntare de Cruce Roşie.
nu inteleg de ce minoritatile etnice sunt incluse pe lista ‘ persoanelor vulnerabile ‘