AJFP Sălaj face cunoscut faptul că a fost publicată în Monitorul Oficial, OUG 112/23.09.2026 prin care se introduc noi condiții în vederea obținerii amnistiei fiscale.
Astfel, o noutate este faptul că dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente datoriilor principale stabilite prin decizii de impunere din oficiu ale persoanelor fizice pentru anii 2019 și 2020 se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
– Toate obligațiile bugetare principale individualizate din decizia de impunere sunt stinse până la termenul de plată din Codul de procedură fiscală. Respectiv, dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 – 15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare, inclusiv. Dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 – 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare, inclusiv.
– Cererea de anulare a accesoriilor se depune în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere din oficiu. Depășirea acestui termen atrage anularea cererii.
De asemenea, pentru firmele aflate în procedura insolvenței, administratorii speciali sau judiciari sunt obligați să solicite acordul creditorilor pentru accesarea amnistiei fiscale.
OUG 112/23.09.2024 prevede că obligațiile bugetare principale restante, de natura ajutorului de Stat sau fondurilor europene, la data depunerii cererii de anulare trebuie să fie plătite. În caz contrar ANAF va emite decizie de anulare a cererii.
În plus, cei care beneficiază de eșalonare la plată, precum și cei care obțin eșalonarea până în 25 noiembrie 2024, pot beneficia de amnistie în baza notificării de amânare a dobânzilor și penalităților din eșalonarea acordată. Anularea dobânzilor și penalităților se acordă dacă cererea de anulare se depune până la 25 noiembrie.
În situația în care eșalonarea la plată aflată în derulare cuprinde numai obligații de plată accesorii, firmele și persoanele fizice pot beneficia de anularea acestora fără a le mai achita. În baza cererii de anulare, ANAF va emite decizia respectivă, precum și cea de finalizare a eșalonării la plată.
În ceea ce privește datoriile la bugetele locale, amnistia se aplică opțional de către unitățile administrativ-teritoriale, cu condiția ca aplicarea prevederilor să fie stabilită prin hotărâre a Consiliului local.
Amnistia se va putea acorda și în cazul datoriilor administrate de alte instituții sau autorități publice. În aceste cazuri, cererea de anulare a dobânzilor și penalităților se soluționează de către acestea.
M. S.
[…] fiscală. Respectiv, dacă data comunicării este cuprinsă… Articolul Noi condiții la aministia fiscală, publicate în Monitorul Oficial apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]