Nicio schimbare la bacalaureat după reevaluarea lucrărilor candidaţilor nemulţumiţi de prima notare. Promovabilitatea înregistrată în sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat la nivelul judeţului Sălaj a rămas aceeaşi dinaintea soluţionării contestaţiilor, respectiv de 23,71 la sută. Mai exact, doar trei candidaţi au trecut pragul promovabilităţii după reevaluarea lucrărilor pentru care au fost depuse contestaţii, în timp ce tot trei candidaţi au ajuns sub linie, notele trecându-i pe aceştia la rubrica „respinşi”.
Inspectorul şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Maria Pop, ne-a declarat că mai puţin de un sfert dintre cele peste 100 de contestaţii depuse de candidaţi pentru reevaluarea lucrări au fost admise, fiind modificate notele lucrărilor. „Dintre cele 114 contestaţii depuse de candidaţii nemulţumiţi de prima notare, doar 26 au fost admise, ceea ce înseamnă că a fost modificată nota. Un număr de 16 contestaţii au fost soluţionate în favoarea candidaţilor, fiindu-le majorate notele, în timp ce pentru 10 candidaţi, contestaţiile le-au adus note mai mici decât primele rezultate afişate”, a declarat Maria Pop.
Cu toate acestea, procentul de promovabilitate a rămas neschimbat. „Din contestaţiile admise, trei candidaţi au primit note de trecere a probei, reuşind să promoveze examenul de bacalaureat. De cealaltă parte, trei candidaţi au trecut sub linie, fiindu-le scăzute notele sub 5. Prin urmare, promovabilitatea înregistrată în a doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an este tot de 23,71 la sută”, a precizat inspectorul şcolar Pop.
Potrivit sursei citate, pentru niciuna dintre cele 26 de lucrări reevaluate, nota nu a fost modificată cu un punctaj mai mare de un punct. Cea mai mare diferenţă a fost de 0,8 puncte, a unuia dintre candidaţii care a fost declarat respins după reevaluarea lucrării. Acesta a primit iniţial nota 5,4 la prima afişare a rezultatelor, ulterior fiind notat cu 4,6. Lucrările pentru care s-a micşorat nota au fost susţinute de candidaţi una ladisciplina anatomie şi două la biologie vegetală şi animală.
Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat în această sesiune au fost afişate atât în centrele de examinare, cât şi la nivelul unităţilor liceale din judeţ. De asemenea, rezultatele pot fi consultate pe pagina web a Ministerului Educaţiei.
Majoritatea notelor de trecere, la limită
Doar 852 dintre cei 1.050 de candidaţi înscrişi în această sesiune de bacalaureat s-au prezentat pentru susţinerea probelor de examen. Un singur elev a fost eliminat din examen după ce a fost prins în sala de examen cu telefonul mobil. La afişarea primelor rezultate, 649 de candidaţi au fost declaraţi respinşi, în timp ce doar 202 au promovat acest examen. Promovabilitatea înregistrată în această sesiune de bacalaureat este mai mare comparativ cu cea înregistrată în sesiunea de toamnă a anului trecut, când a fost de 18,06 la sută.
În funcţie de mediile obţinute, 144 dintre candidaţii reuşiţi au obţinut medii între 6 şi 6,99, un număr de 47 au primit medii între 7 şi 7,99, doar opt candidaţi au primit medii între 8 şi 8,99 în timp ce doar trei candidaţi au fost notaţi între 9 şi 9,99. Niciun candidat nu a primit media 10.
Doar 350 dintre aceştia au urmat cursurile de pregătire suplimentară organizate de licee în scopul însuşirii cunoştinţelor necesare promovării examenului. Promovabilitatea înregistrată în prima sesiune de bacalaureat din acest an a fost de 42,92 la sută.
Acesta a fost primul an în care ambele sesiuni ale examenului de bacalaureat s-au desfăşurat sub supraveghere video. Mai precis, toate sălile din centrele de examinare au fost dotate cu camere web. Centrele în care candidaţii sălăjeni au susţinut probele au fost: Grupul Şcolar “Mihai Viteazul” din Zalău, Grupul Şcolar “Ioan Ossian” Şimleu Silvaniei şi Grupul Şcolar “Octavian Goga” Jibou.
Un altfel de bacalaureat în 2013
Începând de anul şcolar următor, s-ar putea ca acest examen al „maturităţii” să fie susţinut diferenţiat din punct de vedere al dificultăţii probelor, în funcţie de gradul de pregătire al absolvenţilor de liceu, precum şi în funcţie de specialitatea urmată în anii de liceu. Mai mult, în funcţie de tipul bacalaureatului promovat, absolvenţii de liceu ar putea alege şi traseul pe care îl vor urma în carieră. Iniţiativa aparţine ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronesc, şi urmează a fi studiată de parlamentari. Scopul proiectului este acela de a evita, în anii următori rezultatele, dezastruoase la bacalaureat. Promovabilitatea înregistrată în prima sesiune din acest an a fost de 42,92 la sută, în scădere faţă de sesiunea de vară a anului trecut, când promovabilitatea a fost de 59,02.
Prin introducerea bacalaureatului diferenţiat, ministrul îşi propune să ridice standardul de calitate al liceelor tehnologice, unde rata de promovabilitate la bacalaureat este de 25-30 la sută, mult mai mică decât cea din liceele teoretice, unde ajunge la 85-90 la sută. Un alt mod în care ministrul vrea să evite pe viitor rezultatele proaste de la bacalaureat este organizarea de cursuri remediale pentru elevii care au probleme la şcoală. Acestea ar urma să poată fi frecventate încă din timpul gimnaziului, deoarece şi rezultatele evaluării naţionale s-au dovedit nesatisfăcătoare.
Este adevaratul coeficient de inteligenta al elevilor din salaj: droguri, tigari, alcool, net, strazi, drumuri si (sub)poduri….Ei vor vota pe Basestii de maine si va vor reduce salariile si pensiile cu 100%. Marlanilor de parinti, ati stat cu ochii in televizor in timp de „iubitii vostii copii” frecau ceva morcov sculat cu capul rosu in baie. Societate de alcoolici si drogati, imbecila!
pt. anonymus: ce frustrari ai? de ce generalizezi si faci astfel de afirmatii? sau vorbesti din propria ta experienta???