Termen în „plop” pentru șoseaua de centură a Zalăului

Stadiul lucrărilor de construcție a variantei II a șoselei ocolitoare a municipiului Zalău a fost prezentat și analizat astăzi în cadrul Colegiului Prefectural, ședință găzduită de Instituția Prefectului Sălaj. Conform datelor prezentate de oficialii Inspectoratului de Stat în Construcții Sălaj, lucrările de trasare a drumului au fost realizate în totalitate, la fel și cele pentru decaparea stratului vegetal. Realizarea terasamentelor și umpluturilor este realizată aproape în totalitate, dar lucrările efective de drumuri sunt realizate în proporție de 47 la sută, adică mai puțin de jumătate. În raportul analizat se mai arată 96 la sută din consolidări au fost finalizate, iar termenul de încheiere a întregii investiții este anul 2025. Luna? Luna nu se știe. Cine știe, poate e pregătită o surpriză și vom putea circula pe această șosea la sfârșitul acestui an. Au fost construite deja poduri, podețe, pasaje, viaducte, ziduri de sprijin și alte elemente. Tronsonul are o lungime de 5,535 kilometri, iar lățimea părții carosabile este cuprinsă între 7 și 10,5 metri. Trebuia terminată deja lucrarea? Da, trebuia, dar nu s-a întâmplat așa.

3 Thoughts to “Termen în „plop” pentru șoseaua de centură a Zalăului”

  1. […] adică mai puțin de jumătate. În raportul analizat se mai… Articolul Termen în plop pentru șoseaua de centură a Zalăului apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Adi

    Da,centura-i în plop.Însă în spiritul electoral al momentului,e mare desfășurare de forțe în vârful dealului.Spre Aghireș.Acolo-i vedem cât de tare se străduiesc să fie văzuți.Sensul giratoriu de la intersecție este foarte „necesar”. Acum. Nu contează că n-o sa „gireze” nimeni degrabă. Asta avem,cu asta girăm !

  3. Anonim

    termen probabil de finalizare 2027.mai pun bani deoparte,mai sifoneaza niste bani si daca ramane ceva se arunca.traiasca sedintele.

Leave a Comment