Dezastre cu plata în rate

Cornel Codiţă

Despre dezastrele acestea, „naturale”, care lovesc parcă tot mai des şi mai greu pe aici, prin România, este vorba, desigur. Ceea ce voiam eu să spun este că dezlănţuirea naturii poartă doar o parte de vină, nici măcar cea mai mare, pentru consecinţele sociale. Vina pentru valoarea gigantică a „notei de plată” a furtunilor, inundaţiilor, ruperilor de teren şi de diguri, distrugerii de terasamente şi căi de comunicaţii, feroviare şi auto, a deteriorărilor pe magistralele şi în nodurile de transport a energiei electrice etc., ca şi pentru modul în care aceste costuri se împart o poartă oamenii. Mai precis, aceia pe care îi tot alegem, ani şi ani la rând, să „gestioneze treburile publice”, de la nivel local, la nivel general. Îi alegem, după care nu-i mai întreabă nimeni niciodată nimic. Nici ce-au făcut, nici ce n-au făcut, nici cât a costat punga publică activitatea, respectiv inactivitatea lor oficială. Nu este de mirare, deci, că aceste liote, cam aceleaşi nu tocmai de ieri, de azi, se ocupă nu de gestionarea treburilor publice, ci de stoarcerea şi gestionarea temeinică a câştigurilor fabuloase proprii, obţinute la limita şi dincolo de limita legii, din care îşi cresc averile, moşiile, conacele, vilele, maşinile, din care adună „micile lor economii” depuse cu milioanele în valori şi aur pe la bănci geloase din principiu pe secretele depunerilor şi ale depunătorilor. Totul este să fie cât mai departe de ochii prostimii locale şi de mâna nici prea lungă, nici prea grăbită şi nici prea grea a „Justiţiei noastre”. Mă rog, dacă ea şi-ar face cumva de lucru prin astfel de agoniseli. De regulă, însă, nu îşi face sau dacă îşi face o face rar şi aplică cu pioşenie învăţăturile sfinte. De la Matei citire: „Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua”. (Matei, 25, 29). Lista pagubelor suferite de oameni în asemenea cazuri este de fapt (şi ar trebui însoţită în comunicarea publică oficială!) de lista persoanelor responsabile, de la nivel local, până la Guvern şi Preşedinte. Plus, cea a „meritelor” care au dus la creşterea exponenţială a valorii daunelor: neglijenţa, delăsarea, lipsa de interes, lipsa de răspundere, tergiversarea lucrărilor publice de azi pe mâine, până la calendele greceşti, iresponsabilitatea, lenea, prostia, dezorganizarea administrativă, disiparea până la diluţia totală a răspunderii civile şi penale pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu etc. Cum vreţi să fie dezastrele decât dezastruase într-o ţară în care nu mai există nici un control tehnic pentru mai mult de 800 de diguri, iar alte tot pe atât sunt cu aprobări şi expertize de mult expirate? Cum să mai fie modernizată calea ferată, cum să ajungem la reţele de transport cu viteze de 150-180 km/h, când investiţiile se consumă în reparaţii a ceea ce s-a stricat şi furat temeinic în ultimii 30 de ani, când terasamentele noastre sunt în majoritate cele de prin secolele de mult trecute? Nu mai vorbesc despre nivelul tehnologic al reţelei de conducere şi control a traficului feroviar, nu mai vorbesc despre nivelul materialului rulant, al vagoanelor şi locomotivelor. Unde să se ducă apa, dacă amenajările de albii şi sisteme hidrologice există doar în planuri şi pe hârtie, niciodată pe teren? Cum să nu fie blocată circulaţia, când de peste un secol, într-o ţară ca un cerc cu rază nu mai mare de 400 de km, nu suntem în stare să construim, să întreţinem şi să dezvoltăm o reţea de transport, cu autostrăzi, reţele de drumuri rapide, reţele de drumuri modernizate astfel interlocate încât deplasarea între două puncte să se poată face oricând, pe orice timp, în orice anotimp, măcar pe o variantă, dacă nu pe două sau mai multe? Cum să nu se inunde şi să nu fie luate de ape case şi gospodării dacă sunt clădite în vaduri vechi şi lunci de ape, cu aprobarea binevoitoare a autorităţilor care încurajează „dezvoltatorii imobiliari” cu toate mijloacele de care dispun? Legale şi mai ales ilegale! Cine să vegheze la securitatea construcţiilor, când peste tot autorităţile cu pricina se ocupă de avize şi alte avize peste alte avize, date pe bani grei şi ochi frumoşi? Cum să avem soluţii de securitate în caz de fenomene geo-meteorologice speciale când, la nivel de localităţi, amenajările de infrastructură nu trec niciodată de stadiul asfaltării unui drum o dată la patru ani şi, din zece în zece ani, a facerii sau refacerii vreunui podeţ? În România, trei zeci şi mai bine de ani nu au fost de ajuns pentru a realiza integral o centura rutieră pentru Capitalei ţării!! Nu suntem nici la jumătate. Dar o centură complexă de cale ferată? Păi, cu îi trebuie? Amenajarea teritoriului şi a localităţilor pentru condiţii extreme şi speciale a fost desemnată de aleşi şi de împuterniciţii lor care zac pe bani grei prin posturile grase ale instituţiilor publice: „Domeniul lui Dumnezeu”. Să facă El, că de aceea este atotputernic! Noi, pământeni şi muritori cum suntem, ne ocupam de ce putem. Şi, aici în România, nu putem de niciunele! De aceea, şi pagubele la dezastre le plătim, tot cum putem. În rate. Unele în generaţia asta, altele în generaţiile care vin. Dacă şi cât or să mai vină. Nedreptatea strigătoare la cer, însă, este aceea că le plătesc tot cei care au încasat şi pagubele personale. Niciodată cei care ar fi trebuit să facă ceva pentru ca aceste pagube să nu existe sau să fie cât mai reduse. Aceia se ocupă cu vizitele oficiale în „zonele de dezastru”. Dă atât de bine la televizor! Cu burta mare înainte, cu „jeaka” proletară de piele în spate, cămaşa albă impecabil călcată neglijent deschiată la gât, Doamne cât de grijulii sunt conducătorii noştri iubiţi, cât de tare au ei la inimă poporul şi suferinţele lui! Nu mai scriu….că mă înduioşez şi iaca, acuşi, încep să lăcrămez!

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro