Chiar dacă beneficiază de la începutul anului de toate condiţiile necesare pentru pregătire din partea CSM Zalău, atleta pregătită de Mirel Seişanu are stabilit un singur obiectiv – câştigarea titlului de campioană naţională la Campionatul Naţional de maraton
Dacă în anii trecuţi a obţinut medalie cam la toate concursurile oficiale la care a luat startul, devenind şi multiplă campioană naţională, atleta legitimată la Clubul Sportiv Municipal Zalău, Paula Todoran, nu se mai poate mândri cu acelaşi lucru în acest an.
Deşi beneficiază de la începutul anului de toate condiţiile necesare pentru pregătire din partea clubului, efectuând în luna august şi un stagiu la Băile Felix, sportiva pregătită de Mirel Seişanu a alergat în primele opt luni ale anului la doar două concursuri oficiale, primul fiind Campionatul Naţional de atletism, în proba de 10.000 de metri, cursă pe care a fost nevoită să o abandoneze. Principala cauză a reprezentat-o accidentarea suferită de Paula Todoran în luna noiembrie a anului trecut: fasceită plantară (inflamaţie puternică a ligamentului ce uneşte călcâiul cu degetele şi formează arcul piciorului), accidentare care a recidivat în timpul cursei. „Accidentarea suferită anul trecut a recidivat în timpul cursei de 10.000, de la Campionatul Naţional şi a fost nevoită să abandoneze cursa”, a motivat antrenorul Mirel Seişanu. Totuşi, Paula Torodan a mai luat startu la un concurs oficial, în luna mai, Campionatul Naţional Universitar, alergând tot în proba de 10.000 de metri, pe care a câştigat-o.
La începutul luni mai s-a desfăşurat la Zalău Ziua Sportului TenarisSilcotub, Paula Todoran luând startul în cursa de 10.000 de metri. Nu a fost un concurs oficial, dar au fost premii consistente, sportiva pregătită de Mirel Seişanu efectuând practic un simplu antrenament prin acel concurs.
Duminică este programat Campionatul Naţional de semimaraton, concurs la care, iniţial, Paula Todoran şi-a propus să ia startul, dar în cele din urmă nu s-a mai înscris. „Ar fi riscant să participe acum la semimaraton, chiar dacă s-a simţit mai bine în ultima lună de pregătiri. Chiar dacă ar concura, nu ar scoate un timp foarte bun. Decât să alerge doar aşa, ca să fie prezentă, mai bine se menajează pentru Campionatul Naţional de maraton”, a mai precizat antrenorul Seişanu.
Indiferent de rezultatul înregistrat la maraton, Paula Todoran nu va mai alerga până în primăvara anului viitor. „Vom aştepta până anul viitor, în primăvară, când va reîncepe sezonul de maraton”, a precizat Mirel Seişanu.
Directorul CSM Zalău, Silviu Mureşan, a recunoscut faptul că şi-ar fi dorit ca Paula să participe la mai multe concursuri în acest an. „Am avut în plan ca Paula să participe la semimaraton, dar, din păcate, ca sportiv nu poţi şti ce va fi nici măcar peste o săptămână. Am decis împreună cu ea şi cu domnul Seişanu să nu riscăm, pentru a putea alerga la maraton”, a afirmat directorul de la CSM Zalău.
Există însă şi nemulţumiri, chiar în rândul atletelor cu care Paula urma să alcătuiască o echipă la semimaraton sau la alte concursuri. „Din moment ce Paula mai aleragă anul acesta doar la semimaraton, nu ştiu care e rostul dublei lgitimări”, a declarat Mihaela Prunduş, sportivă cu dublă legitimare la CSU Cluj-CSM Zalău.
Răspunsul venit din partea directorului Silviu Mureşan a fost unul foarte pasiv: „Oricum în toamnă se termină dubla legitimare”.
speram ca in toamna sa se termine si mandatul minunatului director care nu a facut altceva decat sa ingroape performanta din acel club cat timp a stat acolo ca director!!!un ignorat care habar nu are ce inseamna performanta!!sa ai fie rusine!contractele se pot prelungii sau reinnoi domnule director dar tu ti-ai batut joc de sportivi si fug te tine ca naiba de tamaie!!s-a dus naibii performanta din clubul ala asa bun manager ai fost!!!
ha,ha,ha fatuca asta se da accidentata mereu,s-a nascut accidentata!!!de cate ori se scrie despre ea e accidentata:))isi bate joc de echipa si de colege !cand alearga concursuri locale, pe bani nu e accidentata??
CAT AI LUAT PENTRU ARTICOL??????????????????????
Mirel, cand iti mai cumperi ceva minte?