Aberaţiile şi grosolăniile din Învăţământ continuă. Nu pot să nu mă mir, nu pot să le trec cu vederea sau să schimb automat postul tv de îndată ce îmi cade sub privire vreo ştire sau vreo emisiune cu penibilele rezultate de la a doua sesiune de bacalaureat. Nu mă aşteptam la miracole, nu mă aşteptam ca, în vară, foştii liceeni care 4 ani nu au agonosit dram de învăţătură să devină brusc tobă de carte. Dar aş fi vrut să văd că se manifestă puţin mai decent, nu că defilează prin curţile şcolilor aruncând cu declaraţii sforăitoare în stânga şi în dreapta. Declaraţii cum că ei nu au avut timp să înveţe, că aveau o vacanţă de bifat, nişte bani de-ai părinţilor de tocat şi nişte cluburi şi discoteci de frecventat. Şi apoi afirmaţii cum ca BAC-ul oricum nu contează, că tătuca şi mămuca au bani să îi ţină şi mai departe, aşa cum au făcut-o şi până acum.
Toate acestea îmi par nu doar lipsite de orice decenţă şi bun simţ, dar şi o dovadă cât se poate de clară că adolescentul timpului prezent a suferit radicale modificări faţă de absolventul de liceu al promoţiei 2000. În ultimii 10 ani, Educaţia a fost cuprinsă pe de-a-ntregul de o boală, care a măcinat încet, încet şi a fărâmiţat până şi ultimul nucleu de rezistenţă. Avem de-a face în timpul actual cu un soi de elev (a se citi soi la fel cum se citeşte soiul legumelor) căruia nu îi place să înveţe şi nici nu pune preţ pe carte. Ultima decadă a întors cu susul în jos sistemul valorilor. Învăţătura, cartea şi partea au fost devalorizate la maxim, în timp ce a urcat în topuri puterea banului. Cardul bancar, resursele financiare asigurate de părinţi, conturile care pot fi exploatate de adolescenţi au devenit valori după care se ordonează lumea modernă.
Tinerii le-au îmbrăţişat de la sine, fără să le treacă prin minimul filtru personal intern. Problema cea mare este că şi părinţii au adoptat aceste aşa zise valori tacit, în serie. Acaparaţi de locul de muncă şi mereu în lipsă de timp, nu găsesc soluţii (şi nici nu le caută cu adevărat) pentru a se ocupa îndeaproape, zilnic, de odrasle. Pentru a se spăla pe mâini şi de această responsabilitate, îi îndeasă copilului în buzunar o sumă măricică de bani, care niciodată, dar absolut niciodată, nu va suplini părintele în ecuaţia familială. Sigur, acest ultim aspect nu este conştientizat de odraslă şi este, în acelaşi timp, trecut intenţionat cu vederea de părinte. Fiindcă este mai uşor să te prefaci că nu ai observat o eroare, decât să o îndrepţi, mai ales când eroarea este în ograda ta.
O altă hibă care a dus la starea actuală a Învăţământului românesc îi priveşte pe cei de la catedră. S-au rărit teribil acei Domni Trandafir de care doar unii dintre noi îşi mai aduc aminte, iar catalogul a ajuns să fie ţinut de profesori tineri, care uneori nici nu-şi mai dau interesul pentru ora care trebuie susţinută. Nici nu ştiu cât îi poţi condamna, ştiut fiind care e situaţia remuneraţiilor în Educaţie ori calitatea îndoielnică a unor elevi.
În aceste condiţii, Învăţământul rămâne un simplu preş numai bun de şters picioarele, aşa cum, de altfel, l-au considerat, de 10 ani încoace, toţi cei care s-au perindat pe la conducerea Ministerului de resort. Întrucât trebuie avuţi şi ei în vedere, ca una din cauzele stării de fapt. O cauză urâtă, mârşavă, care a permis lucrurilor să se degradeze, închizând când un ochi, când altul, când pe amândoi.
Valorile învăţământului modern
