FRF bagă mâna în buzunarul cluburilor din Liga a III-a

Sistemul de desfăşurare al Ligii a III-a nu este agreeat de cea mai mare parte a cluburilor, conducătorii acestora fiind nemulţumiţi în special de faptul că luptă un sezon întreg pentru a fi pe primul loc în serie, iar la final nu promovează direct în Liga a II-a, aşa cum era până în urmă cu câţiva ani, fiind nevoiţi să mai susţină patru jocuri de baraj pentru a accede în eşalonul superior. Federaţia Română de Fotbal a mai venit, însă, în această vară, cu o altă lovitură pentru cluburile din eşalonul trei.

Partidele din Liga a III-a vor beneficia de un al patrulea oficial în brigada de arbitri. Decizia a fost aprobată cu unanimitate de voturi în Comitetul Executiv al FRF, astfel că echipele organizatoare sunt nevoite să plătească începând din vara acestui an patru arbitri, nu doar trei, câţi erau în componenţa unei brigăzi în sezoanele anterioare.

Un arbitru de centru încasează la un meci de Liga a III-a 1.100 de lei, iar cei doi arbitri asistenţi primesc fiecare câte 900 de lei. Arbitrul de rezervă, care a fost introdus începând din acest sezon, încasează 400 de lei la fiecare meci. Pe lângă cheltuielile cu brigada de arbitri, cluburile sunt nevoite să plătească la meciurile de pe teren propriu şi doi observatori, unul de joc, iar altul de arbitri, fiecare încasând la finalul partidei câte 750 de lei. Prin urmare, SCM Zalău este nevoită să achite la fiecare meci de pe teren propriu suma de 4.800 de lei doar pentru arbitri şi observatori. La acestea se adaugă cheltuieli cu asistenţa medicală şi cu firma de securitate.

One Thought to “FRF bagă mâna în buzunarul cluburilor din Liga a III-a”

  1. […] în această vară, cu o altă lovitură pentru cluburile din… Articolul FRF bagă mâna în buzunarul cluburilor din Liga a III-a apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment