Intermezzo meditativ

Daniel Săuca

Citesc, încă mai citesc, ce se scrie, postează în „media” de la noi (evident, cât pot, omenește vorbind). Și nu încetez să mă minunez de spectacol. Să ne înțelegem: de ceva vreme, „media” nu înseamnă doar ceea ce știam, adică ziare, reviste, posturi radio-tv „tradiționale”. Azi, „mass-media” e aproape orice mijloc de comunicare în masă. Destul de probabil, „online”-ul bate cam tot (în privința audienței), dar nu asta vreau să vă atrag atenția astăzi. Ci despre debandada globală a comunicării publice. Poate, „conspiraționiștii” ar spune că nu e nicio debandadă, că totul e „programat” să fie așa. Alții, mai „moderați”, ar cere, totuși, o reglementare a spațiului comunicațional. Cum mai poți, tot omenește vorbind, să îți dai seama de validitatea (din perspectiva adevărului) unei „știri” sau alta, a unei postări sau alta. S-a vorbit, scris mult despre „post-adevăr”. Epoca în care am trăi, fără să ne dăm seama. O eră în care, de fapt, adevărul nu mai contează. Adevărul, așa cum îl știam. Adevărul, în „logica” asta, e al fiecăruia. Firește, nu mai funcționează noțiuni gen „bine”, „rău”, „fals”, „adevărat”. Prin raportare la adevăruri universal valabile, de pildă. Ciudat, foarte ciudat: adevărul meu poate fi diferit de adevărul tău într-un context obiectiv. Opinia, subiectivă prin excelență, a ajuns „regele” comunicării. Argumentarea nu mai are niciun fel de importanță. S-a schimbat, să zic așa, softul gândirii. Tema e faină (mă rog, cel puțin pentru mine) și dă socoteală și de imensul scandal al cunoașterii. Dar, să las „finețurile” pentru o altă întâlnire la rubrica de față. Când, bănuiesc, vă așteptați să-mi exprim opinii. Cu cine voi vota la alegerile prezidențiale, ce cred despre recalcularea pensiilor, despre problema apei în Zalău (și nu numai), despre traseismul politic, despre războaiele PSD-PNL, despre minunata campanie electorală… Asta e, nu am ce face! Dacă scriu la ziar. Oare mai sunt ziarist?…