Necesitatea și nemulțumirile aduse de noua lege a pensiilor

Cred că toată lumea este de acord că o nouă lege a pensiilor era necesară, mai ales prin prisma faptului că pensiile românilor, a majorității românilor, sunt departe de a asigura un nivel de trai cât de cât decent. Dacă punem în balanță coșul lunar necesar pentru un trai decent al unei persoane cu pensia medie, vedem că suntem departe de a avea acest trai decent. Problema este că prin intensa mediatizare a acestei noi legi, Legea 360, s-a indus ideea că toate pensiile vor crește, cel puțin așa au înțeles majoritatea beneficiarilor de pensie, ori realitatea era că nu este vorba de creșteri de pensii, ci de o recalculare a acestora în vederea egalizării pensiilor care erau obținute în aceleași condiții de vechime și condiții de muncă.

Evident, unora le-au crescut pensiile, altora le-au stagnat, iar altora le-a rezultat din calcule o pensie mai mică, dar pentru aceștia se menține în plată cuantumul existent, nu scade la plata efectivă a pensiei. Este o situație care așteptam să se întâmple, pentru că acea valoare a punctului de pensie recalculată de 81 lei s-a obținut prin raportarea punctului de pensie la un stagiu mediu de 25 de ani (2032 lei : 25 ani), ori cei care aveau un stagiu de cotizare mai mic se află în situația descrisă mai sus, adică să le rezulte din noile calcule o pensie mai mică, pe hârtie, în realiate menținându-se cea existentă în plată. Evident, așa cum se întâmplă când se procesează un număr mare de documente, apar și greșeli umane, greșeli care apar la culegerea datelor din milioanele de dosare cu milioanele de documente, date care au fost culese manual și introduse în calculator, dar aceste greșeli pot fi corectate destul de simplu, punctual.

În esență, legea era necesară, pentru că erau multe inechități, astfel persoane cu același stagiu de cotizare, cu același număr de puncte, cu aceleași condiții de muncă, dar pensionați în perioade diferite, după legi diferite, aveau și pensii diferite. Ceea ce a creat nemulțumiri. Greșeala este însă că s-au indus prea mari așteptări, ba mai mult, s-a marșat pe aceste așteptări nereale, s-au hiperbolizat aceste recalculări ca fiind de fapt creșteri de pensii, ceea ce nu sunt în realitate. De aici au apărut nemulțumiri chiar hilare uneori, astfel unele persoane sunt nemulțumite, deși le-au crescut pensiile cu câteva sute de lei, pentru că nu li s-a dublat pensia, pentru că așa au înțeles ei din prezentările făcute noii legi a pensiilor.

Așadar, sunt și nemulțumiri în rândul celor care au beneficiat de măriri, pentru că s-a dorit, fiind an electoral, să se atragă electorat favorabil inițiatorilor legii. Iar efectul s-ar putea să fie cu totul imprevizibil, pentru că deși 82% din numărul de pensionari au beneficiat de creșteri de pensii, conform datelor guvernamentale, faptul că aceste creșteri nu sunt la nivelul așteptat de pensionari pot crea exact efectul invers. Încă o dată se verifică ideea că nu este bine să se dea legi de o asemenea importanță, cu un impact atât de mare, în an electoral. Totuși, cred că această lege este o lege necesară, o lege bună în mare parte, chiar dacă mai necesită unele modificări, cum ar fi, de exemplu, pentru pensionarii nevăzători, poate chiar și alte ajustări, dar în esență elimină inechitățile din sistemul de pensii. Ce mai trebuie spus este faptul că este imposibil ca toată lumea să fie mulțumită, pentru că oamenii sunt subiectivi și indiferent de rezultat tot se vor găsi nemulțumiți, asta pe de o parte, iar pe de altă parte, având în vedere că s-a ieșit la pensie de-a lungul a zeci de ani, pe o mulțime de legi a pensiilor diferite, nu are cum să se creeze o echitate perfectă, este imposibil. Să sperăm că vor putea fi și susținute aceste cheltuieli, altfel nu am realizat nimic, doar am creat iluzii, ori pensionarii acestei țări merită mai mult după o viață de muncă.

Alexandru Tamba

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro

2 Thoughts to “Necesitatea și nemulțumirile aduse de noua lege a pensiilor”

  1. […] s-a indus ideea că toate pensiile vor crește, cel puțin așa au… Articolul Necesitatea și nemulțumirile aduse de noua lege a pensiilor apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Anonim

    Tipic PSD, aveau o lege bună 127 care trebuia doar aplicata. Au făcut una proasta pe genunchi, trecând-o în 2 zile prin Parlament . În schimb, legea pensiilor speciale au taraganat-o ani de zile, ca să rămână la fel.

Leave a Comment