Profesorul Ion Taloș, o personalitate marcantă în domeniul filologiei și al cercetării etnografice, a fost onorat, în data de 18 august, cu titlul de cetățean de onoare al comunei Creaca. Distincția a fost decernată în cadrul unei ceremonii emoționante, în prezența autorităților locale și a comunității. În discursul său, citit de către organizatori, deoarece filologul Ion Taloș nu a putut fi prezent din cauza vârstei, a mulțumit primarului Ioan Eugen Terec și doamnei viceprimar Anca Mirela Rus dar și membrilor Consiliului Local pentru această distincție: „Mult stimate domnule primar Ioan Eugen Terec, mult stimată doamnă viceprimar Anca Mirela Rus, stimați membri ai Consiliului Local al Comunei Creaca, prin acordarea titlului de cetățean de onoare al comunei Creaca mi-ați făcut o mare bucurie. Vă mulțumesc din toată inima. Acest titlul se adaugă celui de cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, acordat în anul 2014”. În discursul său, profesorul Ion Taloș a evidențiat momentele-cheie din cariera sa: „La absolvirea Facultății de Filologie din Cluj, în 1957, am fost numit cercetător stagiar la Institutul de Lingvistică al Academiei și, după numai o lună de la angajare, am făcut primele mele cercetări de teren în satul natal, unde am obținut un succes răsunător, descoperind corinda zâdarilor, necunoscută în literatura de specialitate românească. În anii următori mi-am extins cercetările la Borza, Ciglean, Creaca, Lupoaia, Jac, și în întreaga Vale a Agrijului, până la Buciumi și Huta, iar la începutul anilor 1970 am realizat o cercetare de anvergură, la care a participat întregul institut clujean de etnografie și folclor, pe care, între timp, îl conduceam, în zona Meseș-Plopiș, la Șeredei, Cizer, Pria, Horoatu Crasnei, Sâg și în alte localități. Materialul folcloric cules de echipa mea în răstimpuri, pe o durată de cinci ani, e inedit și se află la Institutul Arhiva de Folclor a Academiei Române, din Cluj-Napoca, dar sunt sigur că va veni vremea când va fi publicat și se va vedea, odată mai mult, ce viață culturală bogată se desfășura în satele sălăjene din acei ani și vor fi cunoscuți oameni ai locului, care nu mai sunt, dar textele înregistrate de la ei vor face ca amintirea lor să rămână pentru totdeauna”. Ion Taloș, acum cetățean de onoare al comunei Creaca, și-a exprimat mulțumirea și recunoștința pentru acest titlu și, fiind o personalitate profundă având în vedere cariera sa academică și devotamentul pentru studiu și cercetare, merită numai laude și cinste. „Onoarea pe care mi-o faceți arată că plaiurile mele natale nu m-au uitat, chiar dacă o îndelungată perioadă am lipsit de acasă, colindând nenumărate țări europene, precum și zone din Statele Unite și din Africa. Da, am lipsit, dar am dus cu mine pretutindeni imaginea comunei în care m-am născut, a județului Sălaj și, bineînțeles, a României, a celei de după Al Doilea Război Mondial și a celei de după anul 1989”, astfel încheie profesorul Ion Taloș discursul său pentru acordarea titlului de cetățean de onoare.
[…] Terec, mult stimată doamnă viceprimar Anca Mirela Rus, stimați… Articolul Profesorul Ion Taloș, cetățean de onoare al comunei Creaca apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]