De-a râsu’ – plânsu’. Supercupa Sălajului nu s-a mai disputat

Programată pentru sâmbătă, 10 august 2024, pe Stadionul Orăşenesc din Jibou, Supercupa Sălajului nu s-a mai desfăşurat, astfel că Asociaţia Judeţeană de Fotbal nu a putut oferi trofeul niciuneia dintre echipele calificate în supercupă. CS Barcău Nuşfalău – câştigătoarea Ligii a IV-a şi Someşul Someş Odorhei – câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României urmau să se dueleze pentru trofeul Supercupei Sălajului, însă, cu câteva zile înainte, campioana Sălajului a trimis o înştiinţare către AJF Sălaj, prin care a anunţat că nu se mai prezintă la meci.

„Cei de la CS Barcău Nuşfalău ne-au trimis o înştiinţare că nu se mai prezintă la meci, iar în aceste condiţii nu am putut oferi trofeul nici celor de la Someşul Someş Odorhei, având în vedere că nu s-a disputat acest joc. Am pregătit trofeul şi medaliile, am discutat cu toate instituţiile implicate în organizare, dar, din păcate, am fost nevoiţi să anulăm totul”, a declarat Daniel Sabou, preşedintele AJF Sălaj.

Motivul neprezentării echipei din Nuşfalău la jocul de sâmbătă îl reprezintă problemele financiare apărute la echipă în acest an. O parte dintre consilierii locali nu sunt de acord cu sumele propuse pentru clubul de fotbal, fapt pentru care echipa a ajuns chiar în pragul desfiinţării.

În anul 2023, Supercupa Sălajului s-a disputat între Ardealul Crişeni (câştigătoarea Cupei României) şi Luceafărul Bălan (câştigătoarea Ligii a IV-a), meciul fiind câştigat cu scorul de 1 – 0 de echipa din Crişeni.

 

3 Thoughts to “De-a râsu’ – plânsu’. Supercupa Sălajului nu s-a mai disputat”

  1. […] care a anunţat că nu se mai prezintă la meci. „Cei de la CS… Articolul De-a râsu’ – plânsu’. Supercupa Sălajului nu s-a mai disputat apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Elena

    Manegement prost la nivelul AJS Salaj!!!

    1. nelu

      Doamnă, știi să citești?? 😀 Ce treabă are ciurda cu primăria?

Leave a Comment