• Au trecut atâția ani din decembrie 1989. Încă nu a fost supusă unei analize/anchete complexe și obiective atât a actului din acele zile, cât și așa-zisei „Epoci de Aur”, adică a celei comuniste. Nici măcar procesul celor vinovați de morții din acele zile nu s-a finalizat încă, desi în această perioadă a fost reluat cu anchetarea lui Ion Iliescu a ajuns la vârsta de 95 de ani. Cu toate aceste neelucidări/limpeziri istorice necesare pe care timpul le impune spre a le așeza la locul cuvenit în istorie, noi continuăm, fără rezerve, să blamăm tot ce s-a făcut la noi până în 1989. În schimb, frecvent ne mândrim cu multe din realizările de atunci. Exemplele nu sunt puține: aproape nu este săptămână lăsată de Domnul pe pământ, fără ca unul sau altul dintre posturile noastre de televiziune să nu difuzeze un film românesc. Numai în ultima lună, am revăzut, cu vădit interes și bucurie filme realizate atunci: „Pădurea Spânzuraților”, „Străinul” (după romanul omonim al lui Titus Popovici), „Moara cu noroc”, „D-ale carnavalului”, „Un surâs în plină vară”, „Frații Jderi”, „Columna” etc., etc. Poetul Adrian Păunescu este contestat și azi, dar iubit de cei care prețuiesc operele perene. „Păcatele” omului Adrian Păunescu nu pot umbri valorile pe care el le-a scos la lumină. Uităm ce-a spus în 1840, Mihail Kogălniceanu în articolul „Introducție”, publicat în primul număr al primei reviste literare „Dacia literară”: „Vom critica cartea, nu autorul”. Din bruma mea de cultură generală, știu că toate neamurile își protejează/cultivă valorile. De ce? Ele dau identitate și valoare unui popor. Noi, dacă putem le ponegrim, de teamă nejustificată de-a nu fi considerați „nostalgicii erei comuniste”. Mă întreb cine și ce ne dă dreptul nouă contemporanilor, de-a „arunca la coș o întreagă perioadă istorică”. Nerespectându-ne valorile ce ne-au definit, măcar cât de cât în spiritul nostru, ne umbrim, ne desființăm propria noastră identitate. Cine ne dă dreptul s-o facem? Un popor care nu-și recunoaște și respectă istoria, în sensul de a o prezenta în mod obiectiv, se condamnă la uitare!
• Sunt și azi total nedumerit de ce punem între paranteze, spre exemplu, rolul pe care l-a avut la vremea aceea Cenaclul „Flacăra”. El trăiește, rar e adevărat, prin copiii lui Adrian Păunescu, cel la moartea căruia Cimitirul „Bellu” a fost mai neîncăpător de mulțime ca niciodată! Asta nu spune nimic? Oare „Vox Populi!” nu mai are drept la cuvânt? Bine spunea sălăjeanul nostru Simion Bărnuțiu: „Țineți cu poporul, dacă vreți să nu rătăciți!”
Greșim mult azi pentru că nu dăm importanță cuvenită trecutului, crezând că un copac poate crește fără rădăcină! Noi nu ne naștem din senin, iar a-ți nega trecutul, înseamnă că tu te-ai născut din forțe oculte.
Mă consider un modest dascăl de citire, care nu se nedumirește, de ce e imperios necesar, mai ales în epoca globalizării, să „eliminăm” valorile trecutului. Dacă nu era Cenaclul „Flacăra”, muzica folk, atât de mult iubită și azi, nu exista! CenacluL a debutat în spectacolele sale cu lume neîncăpătoare. Valori cu care și azi ne mândrim în muzica folk Ștefan Hrușcă, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu.
Să nu se uite că în cadrul cenaclului păunescian, multă lume a ascultat pentru întâia oară textul lui Andrei Mureșanu, „Deșteaptă-te, române!”, devenit, azi, imnul national al României. Și nu este singurul text de acest tip interzis pe vremea aceea, dar Adrian Păunescu l-a scos de la „naftalină”. Un alt exemplu celebra „Doină”, a lui Mihai Eminescu:
„De la Nistru pân’ la Tissa/ Tot românul plânsu-mi-s-a,/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate./ Din Hotin şi pân’ la mare/ Vin muscalii de-a călare,/ De la mare la Hotin/ Mereu calea ne-o aţin;/ Din Boian la Vatra-Dornii/ Au umplut omida cornii,/ Şi străinul te tot paste/ De nu te mai poţi cunoaşte./ Sus la munte, jos pe vale/ Şi-au făcut duşmanii cale,/ Din Sătmar pân’ în Săcele/ Numai vaduri ca acele./ Vai de biet român săracul!/ Îndărăt tot dă ca racul…”
• Multe nedumeriri am avut în cele 6 luni când am fost elev la Șoala Militară din Lipova, Județul Arad. Pe vremea aceea (1971), încă mai existau în corpul ofițeresc al armatei cadre de tipul lui Moș Teacă, din opera lui Anton Bacalbașa! Aceștia, când erai acuzat de anumite nereguli, te condamnau imediat la câteva zile de carceră, numită „bulău”. I-am cunoscut și eu o dată specificul. Trebuia să execuți pedeapsa acordată, iar după aceea să explici ce s-a întâmplat. Ce rost mai avea, nu mai primeai în schimb, nicio recompense!
• La investirea într-o funcție înaltă, cei în cauză rostesc un „jurământ” de credință, prin care admit să fie pedepsiți de Dumnezeu dacă nu-l vor respecta, desi majoritatea lor sunt atei! Și mai de condamnat este că la final de mandat, nici unul nu dă seamă de ce a făcut în funcția în care a fost investit. De aceea, nimeni nu se jenează, ci se bucură de privilegiile, nu puține, în urma acestor ani de „odihnă”. Pe deasupra, mai primesc și o pensie specială, pe care nici un guvern n-a reușit să o elimine. Te mai nedumirești de ce Guvernul nu are bani pentru pensile amărâte ale celor ce-au trudit ani de zile. În schimb, promisiunile de mărire a acestora se tot anunță, îndeosebi prin recalcularea lor (a tuturor) de la 1 septembrie 2024.
• La început de an financiar, Parlamentul stabilește un anumit budget pentru fiecare instituție, inclusiv pentru cea prezidențială. Domnul președinte, Klaus Iohannis, îl depășește cu nonșalanță în câteva luni. Nimeni nu-i zice nimic. Îl cheltuiește în interminabilele vizite pe care le face în străinătate împreună cu consoarta sa. Nu cred că există zonă din această planetă în care el să nu fi fost. E bine, dar nu-i bine că ele nu au nici o finalitate concretă pentru țară. Nu se duce însoțit de miniștrii de specialitate, de experți în anumite domenii! Nu se sinchisește nici măcar să ne spună ce a făcut, ce-a rânduit pentru țară! Lumea este nemulțumită și de faptul că în aceste călătorii nesfârșite, dânsul împrumută nave de ultimă generație din alte țări, ele asigurându-i un confort deosebit pentru a avea mintea odihnită spre a rezolva chestiunile vitale pentru România. Noi, amărâții de plătitori, suntem mâhniți și, totodată, nedumeriți de ce nici un organ abilitat nu-l ia la întrebări? Este acest președinte mai presus de lege, în care se stipulează că nimeni nu-i mai presus de lege în România!
• Mă nedumiresc și oamenii duplicitari. Spre exemplu, foarte multă lume condamnă manelele, promovate la început de Adi Minune. În schimb, mulți le ascultă și dansează cu bucurie pe muzica lor. Ascultă cu prioritate între posturile de televiziune numeroase care sunt cu profil de muzică populară pe cel intitulat „Taraf!”. Aici, Adi de la Vâlcea, Florin Salam, Nicolae Guță sunt vedete omniprezente.
• Iubitorii de muzică populară trăiesc o adevărată dilemă, întrucât le este greu să aleagă între atâtea posturi cu profil de folclor – ETNO, FAVORIT, TRADITIONAL, TVR FOLCLOR, TARAF etc.
• Tot într-o dilemă îi pun pe iubitorii muzicii populare și existența mai multor emisiuni de folclor care dedică melodii preferate ale ascultătorilor. Între acestea, cu profil cu totul aparte îl are emisiunea „VINE CLUJU PE LA VOI!”, prezentată de SERGIU VITALIAN VAIDA. El aduce în prim-plan melodii mai puțin cunoscute din Ardealul din anii trecuți. Originalul prezentator, un om cu un simț al frumosului din melosul românesc cu totul aparte, dar și cu un umor tonic, mult „gustat” de telespectatori. Spre exemplu, Vaida merge uneori în localitățile în care au loc târguri. Aici, cei din echipa lui iau interviu unor participanți cât mai diverși, cărora le cer să facă o dedicație muzicală celor dragi. În timpul emisiunii, Vaida este sunat de peste tot din țară, are prieteni pretutindeni, iar aceștia îi solicită o melodie pentru cei dragi. Este o emisiune cu o varietate de texte folclorice, multe dintre ele scoase de la naftalină de umoristul și prietenul tuturor – Sergiu Vitalian Vaida!
• Dilemele sau nedumeririle iubitorilor de folclor dispar efectiv atunci când deosebit de originala prezentatoare Iuliana Tudor prezintă emisiuni folclorice concepute și realizate de către dânsa. Cum le concepe, aflăm din cartea autobiografică publicată anul acesta cu titlul – „FERICIREA NU COSTĂ NIMIC!” Emisiunea ei promovează în România cel mai autentic folclor românesc, dar și tinerii interpreți, deosebiți de talentați, selectați în emisiuni precum „O VEDETĂ POPULARĂ”, unde și sălăjeanca plopișeană Smaranda Chira a fost declarată câștigătoare. Este un lucru deosebit de valoros faptul că în România de azi există multe festivaluri de folclor. Ele sunt regizate și prezentate tot de Iuliana Tudor. Bunăoară, în această vară au avut loc mai multe dintre acestea cu titlul „SĂRBĂTOARE CU CÂNTEC”. Una dintre ele a fost dedicată vedetei noastre SAVA NEGREAN BRUDAȘCU și invitații ei. De câteva decenii și în Sălaj ființează un post de folclor „HORA TV”, manager apreciat – interpretul VASILE COCA.
Toate cele scrise aici sunt dovezi că folclorul românesc autentic prosperă în România, bucurându-se de foarte mare audiență. Sunt cântecele noastre ce ne dau și ele o identitate spirituală într-o lume globalizată!
profesor Octavian Guțu,
Șimleu Silvaniei
[…] impune spre a le așeza la locul cuvenit în istorie, noi continuăm,… Articolul Dileme şi nedumeriri cotidiene (II) apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]