Extragem pentru cei interesați câteva prevederi din Legea 176/2024.
Amenda aplicată pentru braconaj era cuprinsă între 300 și 600 de lei, însa, potrivit noii legi, suma a crescut și este cuprinsa între 1.000 și 1.500 de lei.
De asemenea s-a mărit și amenda pentru pescuit în perioada de prohibiție, aceasta fiind cuprinsă între 6.000 și 10.000 de lei.
Persoanele care practică pescuitul recreativ pot ajunge după gratii dacă produc, importă, comercializează, dețin sau folosesc neautorizat năvoade precum și alte tipuri de unelte de pescuit comercial.
Legea 176/2024 reglementează protecția, conservarea, repopularea, administrarea și exploatarea eficientă a resurselor acvatice vii din habitatele acvatice naturale, precum și comercializarea produselor obținute din pescuit.
Potrivit legii, următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, față de 300-600 lei cât este în prezent:
– pescuitul recreativ de către persoane care nu dețin sau nu au asupra lor permisul de pescuit recreativ, sau, după caz, elementele de identificare, în format letric sau electronic, din care să rezulte legalitatea;
– încălcarea condițiilor de pescuit recreativ prevăzute în permis;
– refuzul prezentării permisului, licenței sau autorizației, după caz, atunci când acestea sunt solicitate de către persoanele împuternicite;
– reținerea de către o singură persoană care practică pescuitul recreativ a mai mult de 10 exemplare/zi, din speciile de păstrăv, în apele de munte cu salmonide, sau a mai mult de 5 kilograme de pește/zi în apele din zona colinară și de șes, pe tot cursul Dunării și pe brațele sale, în Delta Dunării și în apele maritime, cu excepția cazului în care s-a pescuit un singur exemplar a cărui greutate depășește 5 kilograme;
– exercitarea pescuitului recreativ în apele din zona colinară și de șes, pe tot cursul Dunării și pe brațele sale cu mai mult de 3 undițe și/sau 4 lansete cu câte două cârlige pe fiecare.
– amenzi între 2.000 și 4.000 de lei pentru prinderea peștilor cu mâna;
Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, față de 600 – 1.000 lei cât este în prezent:
– prinderea salmonidelor cu mâna, cu unelte de pescuit comercial sau cu alte unelte de pescuit confecționate artizanal;
– pescuitul salmonidelor cu momeli naturale;
– pescuitul cu mai mult de 3 muște artificiale în apele de munte cu salmonide;
– mutarea, deteriorarea sau distrugerea din culpă a semnelor indicatoare cu semnificație piscicolă;
– pescuitul recreativ pe cursul unei ape curgătoare în zona de 500 metri aval de baraj;
– nerespectarea păstrării curățeniei și necolectarea în saci menajeri a deșeurilor existente în zona de pescuit/habitatelor acvatice naturale, de către pescarii recreativi;
Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 5.000 lei și cu reținerea și suspendarea pe o durată cuprinsă între 30 – 90 de zile a permisului, licenței sau a autorizației, după caz:
– plasarea uneltelor de pescuit fixe sau în derivă pe mai mult de două treimi din lățimea râurilor, canalelor și a
– capturarea peștelui cu unelte de plasă și cu pripoane în râurile și în lacurile din zona de munte, precum și în râurile colinare și de șes, cu excepția Dunării și Prutului;
Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 6.000 lei la 10.000 lei:
– circulația autovehiculelor de orice tip și transportul cu orice mijloace al buștenilor prin albia minoră a râurilor și pârâurilor din zona de munte;
– pescuitul recreativ în habitatele acvatice naturale, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție și în zonele de protecție;
– reținerea de către pescarul recreativ a resurselor acvatice vii sub dimensiunile minime legale.
M. S.
[…] pescuit comercial. Legea 176/2024 reglementează protecția, conservarea,… Articolul Modificări importante pentru pescari apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
Mă doare buzele din cauză de râs la asemenea vești.Țara arde și…doamna se piaptănă.În materie de pescuit în Salaj avem nevoie de ALȚII…..