Daniel Săuca
De trei zile ascult Phoenix. De fapt, reascult. Și, destul de probabil, cel mai bun album rock editat vreodată la noi: „Cantafabule”. Să ne întoarcem însă la haosul nostru, dragul nostru haos: „De ce, periodic, avem alertă de E-coli pe litoral. Biolog: «Turiștii au transformat marea în toaletă publică»” (adevarul.ro). Desigur, biologii nu au dreptate. „Călătorie cu trenul, pe Valea Oltului: Odată urcat, te lovește mirosul de umezeală, de rânced și stătut / Ușa vagonului e blocată și toți călătorii ocolesc prin capăt” (g4media.ro). Firește, reporterii nu descriu realitatea. Sunt condiții „brici” pe toate trenurile. Și ajungi la timp la destinație. Nu există întârzieri. Chiar nu se găsea o altă variantă decât Mircea Lucescu la „naționala” de fotbal? „Soția mi-a spus să stau acasă, iar Răzvan mi-a spus să fac ce simt, dar mi-a spus că nu este ușor. Mi-a spus că dacă asta mă ajută să îmi petrec ultimii ani ai vieții în condiții de participare, să o fac. E un risc foarte mare, dar fotbalul românesc merită acest risc. Nu am nevoie de bani, să-mi fac o altă carieră. M-au împins spre națională acele momente senzaționale petrecute la națională ca jucător și selecționer” (digi24.ro), a declarat Lucescu. Nu spun mai multe. La fotbal și selecționeri sigur vă pricepeți mai bine ca mine. Pe de altă parte, cu legendele nu e bine să te pui… „România protestează la Federația Internațională și cere reanalizarea notele primite la sol de Sabrina Voinea și Ana Bărbosu” (antena3.ro). Nu te poți pune cu americanii, nu? Să nu uităm și de războaiele politice: „Marcel Boloş acuză răstălmăcirea propunerilor «în mod toxic»: Refuz să cred că dacă eşti candidat la prezidenţiale uiţi instant legea / Ce doriţi: consultare cu partidele sau cu mediul de afaceri? / Nu putem sta într-un blocaj permanent” (news.ro). Oare pe cine a atacat? De trei zile ascult Phoenix. De fapt, reascult. Și, destul de probabil, cel mai bun album rock editat vreodată la noi: „Cantafabule”. „Fie să renască numai cel ce har/ are de-a renaște, curățit prin jar,/ din cenușa-i proprie și din propriu-i scrum,/ astăzi ca și mâine, pururi și acum”…
[…] ocolesc prin capăt” (g4media.ro). Firește, reporterii nu descriu… Articolul Noi fragmente din haos apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]