Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că începând din data de 24 iulie eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic pentru:
- PD-21: sprijin cuplat pentru venit, vaci de lapte
- PD-22: sprijin cuplat pentru venit, carne de vită
- PD-23: sprijin cuplat pentru venit, bivolițe de lapte
- PD-24: sprijin cuplat pentru venit, ovine-caprine
Adeverințele sunt eliberate în baza convențiilor încheiate de APIA cu instituții bancare și nebancare și cu fondurile de garantare din domeniul agricol. Aceste convenții se adresează fermierilor care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare care au încheiat convenții de APIA. Astfel, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință care atestă depunerea de către beneficiar în Campania 2024 a cererii de plată pentru intervențiile în sectorul zootehnic indicate mai sus, conform procedurilor aprobate și transmise spre aplicare Centrelor Județene ale APIA. Valoarea finanțării va fi de până la 90% din valoarea calculată prin înmulțirea cuantumului unitar minim planificat conform Planului Național Strategic PS 2023-2027 pentru anul de cerere 2024 cu numărul de animale confirmate prin adeverință pentru fiecare intervenție în sectorul zootehnic. APIA reamintește fermierilor că dobânda aferentă aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M plus maxim 2%. În ceea ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora.
[…] acceseze credite în vederea finanțării activităților… Articolul APIA eliberează adeverințe pentru sectorul zootehnic apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]