În colecția „Poesis” a Editurii „Caiete Silvane” a apărut, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, volumul „Clepsidra lacrimilor”, semnat de Ioan-Vasile Bulgărean. Scriitorul s-a născut în data de 14 ianuarie 1961, în localitatea Zalnoc. Este absolvent al Facultății de Șriințe Juridice, specialitatea „Drept”. A debutat în revista „Pentru Patrie” în anul 1982. A publicat volumele: „Dor de voi”, „Saloanele iubirii”, „Visul din vis”, „Sub semnul fecioarei”, „Dragoste și spini” și multe altele. În anul 2011 i s-a acordat Diploma de onoare „Oameni de seamă ai Sălajului” de către Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj. Totodată, în anul 2013 i-a fost acordată Placheta Omagială „Respect pentru Șimleu”, din partea Primăriei orașului așezat la poalele dealului Măgura, însoțită de un Laudatio pentru „Creație literară”. Din anul 2017 este membru al Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj. Este prezent, de asemenea, în volumul Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj, „27 de scriitori sălăjeni – antologie”. Poeziile sale au fost publicate și în volumele „18 poeți – antologie”, „Primăvara Poeziei – A Költészet Tavasza”, „Poezie înseamnă să faci echilibristică pe liniile din palma lui Dumnezeu. Poetry is tightrope walking on the lines in God’s palm” și „17 poeți sălăjeni / 17 szilágysági költő”.
[…] și multe altele. În anul 2011 i s-a acordat Diploma de onoare… Articolul Ioan-Vasile Bulgărean revine cu un nou volum de poezie apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]