Ioana Lung, tânăra înaltă, șefă de promoție, sportivă de performanță și viitor medic

V-am mai scris despre Ioana Lung acum trei ani și o fac din nou pentru că merită. O privești și te impresionează prin frumusețe, prin profunzimea privirii, datorită vorbelor înțelepte, dar și a înălțimii. La 19 ani are aproximativ 1,92 metri, a fost șefă de promoție în școala gimnazială și în liceu, la Colegiul Național „Silvania” din Zalău. Acum, Ioana este studentă la Medicină, va studia Stomatologia. Își dorește să ajute oameni, să readucă zâmbetele acolo unde este nevoie. Au trecut doi sau trei ani de la ultima noastră discuție.

 

Ne-am întâlnit din nou, am rugat-o să-mi acorde un interviu, să-mi spună ce dorește să studieze, care este visul său. Mi-a crescut inima de bucurie când am aflat că a fost șefă de promoție și la absolvirea liceului. A intrat la facultate printre primii. Voiam să știu cum a reușit. Au fost momente când Ioana nu avea doar 10 la școală, ci era și printre cele mai bune jucătoare de tenis din România la categoria sa de vârstă. A zâmbit și mi-a spus că secretul este simplu: multă muncă, perseverență, disciplină, dorința de a reuși, dar și sprijinul familiei. Pentru Ioana, familia este esența, mama, tata, sora, toți ocupă cel mai important loc în viața sa. Întâmplarea face să îi cunosc părinții. Sunt niște oameni deosebiți, care au înțeles că educația este cea mai importantă pentru copiii lor. Îi admir pe acești oameni!

În ultimul an de liceu, adolescenta se pregătea mult, a lăsat-o mai moale cu sportul și s-a axat pe școală. Știa că vine momentul dificil, etapa prin care trebuie să treacă cu cu bine pentru a ajunge acolo unde își dorește. Și a reușit. Pentru că este înaltă, tânăra se gândește să intre și în lumea modei. Gata, nu știu ce să vă mai scriu despre Ioana. Cred că este o lecție de la care trebuie să învățăm și noi, adulții. Nu m-am săturat s-o ascult. Zâmbește când vorbește, cuvintele îi sunt clare, apăsate și echilibrate. Inspiră multă înțelepciune, dorința de a reuși, dar și o forță incredibilă. Sunt mândru că Sălajul are astfel de tineri. Depinde de noi ca ei să rămână în țară. Pentru asta trebuie să-i prețuim, să-i sprijinim și să-i convingem că locul lor în societatea românească este foarte important. Felicitări, Ioana!

3 Thoughts to “Ioana Lung, tânăra înaltă, șefă de promoție, sportivă de performanță și viitor medic”

  1. […] este nevoie. Au trecut doi sau trei ani de la ultima noastră discuție.… Articolul Ioana Lung, tânăra înaltă, șefă de promoție, sportivă de performanță și viitor medic apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. MATEI ARDELEAN

    FELICITARI PENTRU FRUMOASELE REALIZARI. MULT SUCCES IN CONTINUARE.

  3. Un cetățean onest și bolnav

    Numai ca stomatologii te fac.sa îți.vinzi averea ptr un dinte scos@

Leave a Comment