CSM Zalău va avea o reprezentantă la Mondialele de alergare montană

Clubul Sportiv Municipal Zalău va fi reprezentat de Alina Niţileasa la Campionatul Mondial de alergare montană, programat duminică, 2 septembrie, la Ponte di Longo (Italia). Sportiva pregătită de Lorena Boberschi a obţinut dreptul de a participa la competiţia din Italia în urma rezultatului înregistrat la Campionatul Naţional de alergare montană, de la Vatra Dornei, unde sportiva s-a clasat pe locul trei.
Din echipa naţională a României vor mai face parte Cristina Frumuz (CSU Galaţi, locul I la Naţionale), Mihaela Prunduş (CSU Cluj Napoca, locul II la Naţionale) şi Cristina Negru (CSM Oneşti, locul patru la Naţionle).
Antrenorul federal, Leonidas Karaiosifoglu, ne-a precizat că obiectivul României la Campionatul Mondial din Italia este clasarea pe unul din locurile 4 – 6.
Cele patru sportive se vor prezenta la lotul naţional în cursul zilei de mâine, urmând ca vineri noaptea să plece spre Italia.
Marius Morar

Leave a Comment