Volum dedicat radioamatorismului românesc

A apărut, de curând, în colecția „Memoria” a Editurii „Caiete Silvane”, a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, volumul semnat de inginerul Florian Ungur, „Incursiune în preistoria radioamatorismului din România interbelică”. „Fără a avea pretenţia unei lucrări exhaustive, volumul de faţă se doreşte a fi un elogiu adus celor care au deschis drumul în radioamatorismul din ţara noastră începând cu primele decenii ale secolului al XX-lea. În acelaşi context lucrarea pune în lumină contribuţia deosebită pe care a avut-o şi o are radioamatorismul, ca sport şi hobby în rândul tineretului şi nu numai. Pe parcursul dezvoltării tehnicii radiocomunicaţiilor, pornind de la primele emiţătoare cu scântei şi până la aparatura digitală din zilele noastre, radioamatorii au fost în permanentă legătură cu descoperirile în domeniul radioului, iar, prin experimentările lor au contribuit efectiv la dezvoltarea sistemelor de comunicaţii analogice, şi, ulterior digitale. Lucrarea de faţă se adresează deopotrivă radioamatorilor mai tineri sau celor avansaţi, cât şi cititorilor dornici să cunoască o istorie specifică, constituind şi o certificare scrisă a istoriografiei radioamatorismului din ţara noastră. În conceperea întregii lucrări s-au avut în vedere sursele istorice scrise, reproduceri ale documentelor vremii, precum şi mărturiile scrise ale radioamatorilor de-a lungul timpului”, relatează autorul. Florian Ungur s-a născut în data de 18 ianuarie 1954 și este cunoscut, în special, pentru implicarea și înființarea primului muzeu al radioului din Sălaj, în localitatea Brusturi, comuna Creaca. Casa-Muzeu „Radio Nostalgia – Brusturi” a fost deschisă publicului în data de 25 decembrie 2010, ca urmare a interesului pentru colecționarea, studiul, păstrarea și conservarea patrimoniului radiotehnic național, a mișcării radioamatoricești din România, în vederea promovării colecțiilor existente. Inginerul Florian Ungur este membru al Asociației Colecționarilor din Sălaj și al Asociației Colecționarilor Aparatelor Radio din România.

One Thought to “Volum dedicat radioamatorismului românesc”

  1. […] pe care a avut-o şi o are radioamatorismul, ca sport şi hobby în… Articolul Volum dedicat radioamatorismului românesc apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment