Cu ocazia unui important eveniment sportiv european, organizat în Germania, Romfilatelia a introdus în circulație emisiunea filatelică „România la Campionatul European de Fotbal din Germania 2024”, compusă din două mărci poștale, un bloc filatelic de două timbre nedantelate și un plic „prima zi”.
Marca poștală cu valoarea nominală de 4,60 lei prezintă o fază des întâlnită, în care un portar prinde cu siguranță o minge trimisă în spațiul lui apărător al porții.
Marca poștală cu valoarea nominală de 13 lei ilustrează o secvență dinamică de preluare din aer a unui balon și de execuție a unei lovituri spre poartă sau de pasă la distanță.
Ideea de sport al tuturor continentelor, așa cum este considerat fotbalul, este simbolizată de o minge a cărei suprafață este desenată și colorată cu un planiglob.
Imaginea plicului „prima zi” sugereză efortul și siguranța cu care un portar prinde mingea într-o compoziție în care globul pământesc apare ca o prezență care amintește de competițiile continentale și mondiale care au drept obiect: fotbalul.
Campionatul European de Fotbal este principalul turneu al sportului cu balonul rotund, organizat de Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA). Competiția disputată de echipele naționale ale țărilor membre UEFA, desemnează campioana continentală a Europei. Este al doilea cel mai urmărit turneu de fotbal din lume după Campionatul Mondial de Fotbal.
Pentru prima dată competiția a fost inaugurată în anul 1960, cu prezența a 4 echipe, din cele 17 înscrise.
În anul 1980, participarea la turneul final a fost extinsă la 8 echipe, gazdă a competiției fiind Italia. Finala, arbitrată de românul Nicolae Rainea, a fost câștigată de RFG cu 2-1 (adversară echipa Belgiei).
În istoria desfășurării competițiilor UEFA, Germania și Spania au fost câștigătoare a câte 3 ediții, urmate de Italia și Franța, cu câte două ediții. Spania are meritul de a fi câștigătoarea a două ediții consecutive, 2008 și 2012.
Echipa naţională de fotbal a României este prezentă pentru prima oară la Campionatul European de Fotbal în anul 1984 (obținând calificarea sub conducerea lui Mircea Lucescu), reuşind să câştige şefia grupei preliminare din care au făcut parte Suedia, Cehoslovacia, Italia şi Cipru. Turneul final la care România a participat alături de echipele Spaniei, RFG şi Portugaliei a avut drept câştigătoare a trofeului echipa Spaniei, care a învins în meciul final echipa Franţei.
România a înregistrat 6 prezențe la turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal, obținând cel mai bun rezultat în anul 2000 când a fost prezentă în sferturile de finală, pierzând partida în confruntarea cu Italia.
M. S.
[…] lei ilustrează o secvență dinamică de preluare din aer a unui… Articolul Noutăți filatelice: România la Campionatul European de Fotbal din Germania 2024 apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]