S-au scumpit roșiile din cauza războiului, s-au scumpit castraveții din cauza secetei. A plouat, roșiile și castraveții nu s-au ieftinit. A scăzut și prețul grâului, dar pâinea tot la același preț este vândută. E război, din cauza lor sunt probleme. Dacă nu era războiul, era altceva. S-a scumpit și motorina, benzina e pe val, iar oamenii plătesc. De fapt, fraieri suntem aproape toți, pentru că nu avem încotro. Nu contest problemele cu care se confruntă jucătorii din economie, dar parcă prea ne agățăm de toți și de orice pentru a scumpi mereu. Vă amintiți perioada nebună în care am fost obligați să stăm în case, în pandemie? Vă amintiți că prețul benzinei a scăzut atunci la jumătate, iar companiile petroliere erau în pragul unui dezastru. Am impresia că toți umblă să fraierească, să vândă cu cât mai mult, dar să ofere cât mai puțin. Zilele trecute am fost la cumpărături, cumpărături de bază. Am cumpărat produse de care este nevoie în orice familie cu copii: alimente de bază și produse de igienă. N-am trecut peste fructe și legume. N-am umplut coșul de cumpărături, dar la casă a trebuit să plătesc mai bine de 500 de lei. Nu știu ce înseamnă pentru voi suma asta, dar eu știu sigur că trebuie să muncesc bine pentru acești bani. Inițial am crezut că a greșit casierița. Am calculat tot ce era trecut pe bon și rezultatul a fost același. Și n-am cumpărat alcool sau țigări, am plătit doar pentru carne, lactate, legume, fructe și produsele de igienă corporală și dentară fără de care nu se poate. S-au scumpit toate, asta este clar. Am ieșit din magazin tot bombănind. Afară, o echipă politică împărțea fluturași cu programe și promisiuni politice. Alegerile sunt în prag, urmează schimbarea, minunea? Tare cred că nu se va schimba nimic.
[…] parcă prea ne agățăm de toți și de orice pentru a… Articolul Scumpirile și promisiunile politice apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
D-le Lungu.Ale’pe care le-ați luat dvs.s-or fi scumpit cu oarece rezon.Să zicem.Dar de ce vânzatorii de haine second hand și-au dublat prețurile în două luni ? Că tot gunoaie-s ca și atunci când costau jumătate din prețul actual. Motorina nu si-a dublat prețul.Deci transportul lor nu justifică.Cred eu c-am intrat într-o spirală anume indusă,care sa facă praf banii oamenilor.Cu ce scop ? Nu știu.Însă cred că-i un subiect care merită dezvoltat.
Iar, alegem hoti! De ce pentru ca suntem prosti si ne meritam soarta!