Sălăjeanul Ioan Gherman este un producător de pălincă din localitatea Popteleac și se numără printre producătorii premiați la prima ediție a Festivalului Pălincii, eveniment organizat recent de Cotidianul Magazin Sălăjean în parteneriat cu Primăria Zalău și cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă Sălaj. Ioan a participat la festival cu zece sortimente de pălincă: de diferite soiuri de prune, de mere, pere, de struguri și de piersici.
Povestea pălincii lui Ioan Gherman a început imediat după anul 1990, an în care producția de fructe la nivel local a fost una deosebită. Împreună cu tatăl său, sălăjeanul a cumpărat atunci un cazan pentru fiert prune. Câțiva ani mai târziu, Ioan a mai cumpărat un cazan, iar apoi a mai cumpărat un cazan. Ioan produce pălincă în fiecare an, ține mult la tehnologia tradițională, la vechea rețetă de pălincă. Mi-a spus că nu este importantă cantitatea, ci calitatea. Pentru producător, pălinca nu este doar o afacere, este mai degrabă o pasiune. „Eu nu fac decât să duc mai departe tradiția din familia mea. Cred că acest produs are un potențial extraordinar, dar sălăjenii nu știu sau nu pot să îl pună în valoare așa cum ar trebui. Uite, inițiativa organizării unui astfel de festival tocmai asta face, promovează pălinca de Sălaj”, mi-a spus sălăjeanul. Bărbatul a participat la mai multe expoziții și concursuri de profil, produsele sale au fost recunoscute și premiate. N-are de gând să renunțe, pentru că nu poți renunța la ceva ce faci cu plăcere. Mult succes, Ioan Gherman!
[…] anul 1990, an în care producția de fructe la nivel local a fost una… Articolul Pălincarul Ioan Gherman, premiat la Festivalul Pălincii apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
Autorizatie este? La DSVSA ?
Și părintii tăi au verificat o inainte să o consume!!!