Astăzi, polițiștii și jandarmii sălăjeni au organizat o acţiune comună, pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi apropierea unităţilor de învăţământ din județ, în vederea prevenirii și combaterii absenteismului școlar, a consumului de tutun și băuturi alcoolice în rândul elevilor, precum și pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor și pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului educațional. În cadrul acțiunii au fost implicați 68 de polițiști de la Biroul Siguranță Școlară, Serviciul de Ordine Publică, alături de polițiști de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sălaj, precum și polițiști din cadrul altor structuri și 29 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj. Au fost legitimate 310 persoane, au fost efectuate 204 controale la 70 de instituții de învățământ și la 134 de societăți comerciale. O atenție deosebită a fost acordată celor care comercializează sau expun spre vânzare băuturi alcoolice, țigări sau alte produse din tutun. De asemenea, au fost verificate 13 localuri care exploatează jocuri de noroc și pariuri sportive. Polițiștii și jandarmii au identificat 130 de elevi care absentau nejustificat de la școală, acestora fiindu-le explicată importanța frecventării orelor de curs, dar și respectarea regulamentelor școlare. Totodată, pentru neregulile constatate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 1.250 de lei. De asemenea, polițiștii au desfășurat opt activități educativ-preventive la nivelul unităților de învățământ din Zalău, în cadrul acestora fiind abordate teme privind comportamentul elevilor în şcoală şi în societate, importanţa frecventării orelor de curs, prevenirea consumului de droguri şi riscurile asociate acestuia, precum și prevenirea şi combaterea efectelor fumatului. Astfel de activități se vor desfășura și în perioada următoare și se va acorda o atenție deosebită menținerii unui climat de siguranță în unitățile de învățământ din județ.
Sursa foto: IPJ Sălaj
[…] de Ordine Publică, alături de polițiști de la Biroul de… Articolul Peste 100 de chiulangii au fost depistați de polițiști și jandarmi apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]