Vă scriam în paginile ziarului Magazin Sălăjean despre nobila misiune a jandarmilor sălăjeni, despre mama eroină din comuna Meseșenii de Jos, mama care și-a crescut copiii într-o cămăruță de doar câțiva metri pătrați. Femeia n-a renunțat. Și-a trimis copiii la școală. Jandarmii și preotul Adrian Crăciunaș au vizitat-o recent, i-au dus pachete cu alimente, dar au promis că vor reveni cu rechizite și multe alte lucruri de folos pentru copiii femeii. Da, jandarmii și preotul și-au ținut promisiunea, iar astăzi au ajuns din nou la sălăjeancă, pentru a-i duce ceea ce i-au promis. În data de 3 aprilie, cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, aceștia au primit vizita jandarmilor sălăjeni și a părintelui Adrian-Vasile Crăciunaș, care le-au oferit o masă caldă, potrivit unui comunicat de presă public al Jandarmeriei sălăjene. Timpul a trecut fără ca uitarea să se aștearnă. Mereu cu gândul la neajunsurile acestor copii, jandarmii au pus mână de la mână și au revenit cu alimente și alte lucruri de trebuință, atât de necesare familiilor greu încercate. De asemenea, prin intermediul jandarmilor, câteva persoane cu suflet mare, sub coordonarea părintelui Crăciunaș, au trimis copiilor haine, încălțăminte, rechizite și produse de igienă personală. „Ne bucurăm că am reușit, în pragul Sărbătorilor Pascale, să aducem puțină alinare semenilor noștri mai puțin avantajați. Mulțumim tuturor pentru implicare”, se mai arată în anunțul Jandarmeriei.
[…] promisiunea, iar astăzi au ajuns din nou la Nora, pentru a-i duce ceea ce… Articolul Da, jandarmii sălăjeni și părintele Adrian Crăciunaș și-au onorat promisiunea! apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
Felicitari dl.Parinte si Jandarmilor !