Szabo Attila este elev în clasa a XI-a B la Liceul Tehnologic „Ioan Ossian” din Șimleu Silvaniei și s-a clasat pe locul II la unul dintre cele mai importante concursuri educaționale în specializarea mecanică auto. Premiul a fost obținut la „Young Car Mechanic”, faza regională, un concurs internațional pentru elevii liceelor și școlilor profesionale tehnice. La concursul desfășurat zilele trecute au participat 500 de elevi.
Obiectivul principal al competiției a fost sensibilizarea tinerilor cu privire la profesia de mecanic auto, împărtășirea experienței și metodelor de învățare și găsirea de tinere talente în domeniul mecanicii și întreținerii autovehiculelor. Elevul a fost pregătit de profesorul-inginer Ioan Chiș, iar din echipa de pregătire a tânărului au mai făcut parte profesorii Teo Pocola, Adina Pocola și Aurel Bărnuț. Competiția a fost organizată de Inter Caars, o companie specializată în domeniul industriei auto. Elevii participanți au trebuit să rezolve partea teoretică, dar să susțină în special probe practice: diagnosticarea problemelor la motoare și celelalte elemente ale unui automobil, înlocuirea pieselor defecte și alte lucrări de specialitate.
[…] și metodelor de învățare și găsirea de tinere… Articolul Un sălăjean, printre cei mai buni elevi la mecanică din regiune apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]