Aproximativ 80 de sălăjeni decedaţi au fost găsiţi înscrişi în listele electorale permanente de la referendumul din 29 iulie, pentru demiterea preşedintelui ţării, ca urmare a unei analize amănunţite realizate de jumătate din cele 61 de primării din întreg judeţul. Edilii au raportat joi aceste informaţii, la cererea Prefecturii Sălaj, după ce Curtea Constituţională a solicitat Guvernului să comunice listele electorale permanente actualizate până la data de 10 iulie 2012.
Consilierul Teodora Pura, din cadrul Instituţiei Prefectului Sălaj, ne-a declarat, joi, că doar 32 de primării au raportat, până joi, numărul persoanele decedate, al celor care şi-au schimbat domiciliului, precum şi al celor care şi-au schimbat numele după căsătorie, dar care nu au fost radiate din listele electorale. „Dintre primăriile care ne-au transmis informaţii în acest sens, cele mai multe, respectiv şapte persoane care figurau ca decedate, au fost depistate la nivelul primăriei Sălăţig. Alte şase persoane au fost depistate în listele electorale din Jibou şi Creaca, deşi figurau ca decedate în evidenţe. Câte cinci persoane decedate au fost identificate la nivelul primăriilor Bocşa, Gârbou şi Letca, patru au fost găsite în comunele Băbeni, Crasna, Camăr şi Lozna, iar câte trei – în Benesat, Boghiş, Pericei şi Someş Odorhei. De altfel, următoarele primării au identificat în liste persoane decedate înainte de data de 10 iulie: Cehu Silvaniei, Almaşu, Bobota, Bălan, Cristolţ, Cuzăplac, Dobrin, Ileanda, Meseşeni, Sânmihaiu Almaşului, Surduc şi Vârşolţ, Hereclean, Poiana Blenchii, Rus, Fildu, Treznea şi Zalha”, a declarat Teodora Pura.
Potrivit sursei citate, dintre cele 86 de persoane care trebuiau radiate din listele electorale, 80 sunt decedate, două şi-au schimbat domiciliul, iar alte patru persoane şi-au schimbat numele după căsătorie.
Secretarii primăriilor au, însă, o explicaţie pentru apariţia acestor persoane în liste. „Este vorba de şapte persoane care au decedat în decursul lunii iulie. Noi am făcut comunicările la Evidenţa Populaţiei din Cehu Silvaniei, având un termen de 10 zile pentru raportări, însă listele pentru referendum au fost blocate pentru numărare la data de 10 iulie. Astfel că acum am reluat listele, le-am analizat la cererea Prefecturii şi am comunicat informaţiile”, ne-a spus secretarul comunei Sălăţig, Liviu Nicu Buzure.
În cursul zilei de astăzi se aşteaptă ca şi celelalte primării să raporteze situaţia finală. Prefectura Sălaj va trebui să transmită la minister listele finale până la data de 18 august.
Curtea Constituţională a admis, marţi, solicitarea formulată de preşedintele suspendat, Traian Băsescu, de preschimbare a termenului şedinţei Curţii la care va fi decisă validarea sau invalidarea referendumului de demitere, pentru 21 august, motivând instabilitarea politică şi impactul asupra economiei. Legea referendumului spune că listele electorale permanente trebuie stabilite în interval de maximum cinci zile de la stabilirea datei referendumului.
Noua dată impusă, 21 august, este a treia rectificare pe care o operează magistraţii, după ce, în primă fază, a fost stabilit termenul 12 septembrie, iar apoi data predării listelor a fost fixată pe 31 august.
Multi, dom-le ,multi.Cu astia sigur il dati jos pe Basescu.
da comunele conduse de pdl nu apar in linsta…
sper sa scapam, in sfirsit, de acest presedinte suspendat care nu merita sa fie nici sef de grupa la cita golanie si excrocherie a demonstrat:
-sa fi presedinte de tara cind nu iubesti poporul acelei tari,
– sa spui ca nu trebuie sa invete nimeni atita carte ca nici lui nu i-a placut scoala si uite a ajuns presedinte,
– sa iei la misto pe oricine, vorbind ca un golan
– sa fii gata sa-ti vinzi si tara….
– sa decizi ca sa fie taiate pensiile si salariile fara sa te gindesti ce se poate intimpla cu oamenii aceia in viitor
– sa nu iei atitudine cind se voteaza legi stind tintuiti pe scaun fara sa aiba voie sa-si spuna parerea pentru ca acea lege sa fie cit mai dreapta si corecta cu putinta
– si culmea excrocheriei de la final este sa spui ca toti cei care nu s-au prezentat la vot, te-au votat pe tine, asta intrece orice bun simt, numai PDL-ul, ucenicii lui, au putut accepta asa ceva – la ei nu exista rusine si bun simt….
SA le fie rusine la toti cei care sustin un asemenea presedinte!
Stimata d-na, inainte de a-ti da cu parerea, ar fi bine sa studiezi putin legile aplicabile. Ca altfel, arunci cu noroi fara nici o discriminare. Si e pacat.
Maria, ce medicamente ai luat dis de dimineata?
Saracuta,lasati-o sa se descarce!Numai sa-si tina un pic de otrava verbala si pt cei care-i sustine,ca va avea nevoie.