Dedicaţii sau gânduri preţuitoare şi pentru vecie (V)

Laudatio pentru foşti colegi de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj în perioada 1990-1997

 

MOTTO: „Când lauzi nu dai nimic: recunoști.” (NICOLAE IORGA, ISTORIC, SCRIITOR)

 TEXT DE ESCORTĂ

Prefețele și postfețele unei lucrări au fost numite de către teoreticieniI literari prin conceptul text de escortă. Rolul acestuia este de a veni în sprijinul cititorului, având pentru acesta un dublu rol – informativ și explicativ. Din două temeinice motive și eu am nevoie de un astfel de text de escortă la acest capitol din lucrarea mea pentru a da răspuns la două posibile întrebări pe care cei avizați și le vor pune: de ce toate dedicațiile pe care le fac foștilor mei colegi, cu care am lucrat la Inspectoratul Școlar Județean Sălaj din ianuarie 1990 și până în martie 1997, au factura unor adevărate ode, iar neprietenii pe care-i am vor zice că le-am ridicat „statui” din cuvinte. A doua nedumerire ce-ar putea apare este – de ce numai aceștia, când numărul lor a fost mult mai mare.

Răspunsurile mele: factura excesiv laudativă a gândurilor și sentimentelor din dedicații este total motivată. De ce? După Revoluția din Decembrie 1989, în școlile sălăjene au avut loc primele alegeri libere și democratice. Astfel, fiecare colectiv didactic și-a ales prin vot secret directorul dorit. Inspectorii școlari de specialitate au fost aleși de către reprezentanții din școli ai profesorilor din domeniu. Inspectorul general și cel general adjunct au fost aleși de către directorii de școli și de către reprezentanții colectivelor didactice din județ. Prin urmare, au fost aleși liber profesorii considerați competenți să îndrume și să coordoneze activitatea școlară din județ; și eu, deși nu am participat la ședință, am fost ales Inspector Școlar General. În anii cât am îndeplinit această funcție am putut să-i cunosc foarte bine pe toți inspectorii școlari. De aceea, după aproape 7 ani de muncă împreună cu aceștia, pot astăzi să-mi exprim opinia despre ei. Mai precis, să le mărturisesc nevoalat sau eufemistic modul în care ei au rămas în memoria mea de fost inspector școlar general. Nu-i judec, spun sincer, deschis, concret câteva caracteristici ce-i individualizează pe fiecare. Cu toată obiectivitatea, pot spune cu bucurie și mândrie că toți componenții inspectori ai acestei instituții de învățământ județean au confirmat, prin rezultate, prin competență, profesionalism, implicare și empatie, votul de încredere al celor ce i-au ales.

Dovezi? Dau doar una – învățământul din întregul județ a fost evaluat de către o brigadă formată din 150 de profesori/directori din întreaga țară sub coordonarea miniștrilor de specialiștate din ministerul de resort. După două săptămâni de informare, control, testare, dialog, direct în școlile de pe tot județul, brigada complexă și unicat în istoria școlii românești a acordat școlii sălăjene calificativul maxim. Concluzia lor:  în școala sălăjeană – adevărata reformă a învățământului românesc a demarat cu succes. Consider că la acest real succes, un rol decisiv l-au avut și membrii Inspectoratului școlar. De ce doar atâția inspectori apar cu dedicații în acest volum al meu? Din două motive:  spre marele meu regret, mulți inspectori școlari au decedat până când au apărut cărțile în care am publicat dedicațiile reunite în volumele mele. Nu puteam face didicații scrise unor amintiri, oricât de prețioase au fost și pe care le-ar fi meritat cu prisosință defuncții inspectori școlari: EMIL TRIF, CORNEL NEMEȘ, GHEORGHE CHENDEA, NELU BAL, PETRE BONȚEA, NIOCOLAE COSTRUȚ, SIMION TALOȘ, FALUVEGHY ZOLTAN, IOAN MOCAN, IOAN CRÂȘMAR.

A doua categorie de inspectori școlari „absenți” din dedicațiile mele o formează aceia care, într-un fel sau altul, s-au dezis de mine sau eu de ei. Explicațiile nu-și au azi rostul, nu ne-ar folosi la nimic. Unii din cei care s-au dezis de mine au considerat că acesta-i modul cel mai „elegant” de a-mi mulțumi, mai ales că unii dintre ei au fost și beneficiarii unui sprijin substanțial din partea mea. În această manieră mi-au „mulțumit” în martie 1997 și reprezentanții partidului ce-a câștigat alegerile și care, în marșul triumfal pentru a pune stăpânire pe putere, au schimbat în toată țara inspectorii școlari generali. Era dreptul lor, dar am detestat efectiv modul în care au făcut-o. Pe mine m-au „ȚÂPAT”, nici măcar nu au venit până în biroul meu să-mi spună ce se întâmplă și de ce. S-au dus direct în sala de ședințe și au dispus să fie chemat ĂLA jos. Acela era meu. CURAT „LEGAL”, CURAT „CONSTITUȚIONAL”! (Lipsea doar muzica!) Așa s-a sfârșit autentica democrație din școli, prin „invazia” politicului. Până atunci școala era lăsată să facă școală după specificul ei. Consecințele politizării școlii românești s-au văzut și se văd și azi. E bine să se știe adevărul adevărat și nu „basmele” care apar în astfel de situații.

Acum, după acest poate prea lung și prea plictisitor text de escortă, vă invit la lectură, sper ca ea să fie edificatoare pentru ce am scris în acest text.

Stimate cititor, te rog mult să nu uiți că acest volum este unul de GÂNDURI PREȚUITOARE ȘI NU DE GÂNDURI NEGATIVE!

DOMNULUI IOAN ABRUDAN, PROFESOR DOCTOR, FOST INSPECTOR DE GEOGRAFIE ȘI APOI INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL

Prieten prețuit,

Se zice că atunci când ai multe de spus cuiva, nu-i spui nimic! Intr-o astfel de situație sunt și eu acum. Și, totuși! Ai fost pentru mine unul dintre inspectorii școlari meniți pentru aceasta: cultură, diplomație, bun comunicator, spirit novator echilibrat, altruism, empatic … Cu toate acestea, o dată am greșit esențial față de tine. L-am preferat pe altul „mână” dreaptă! N-am făcut-o după criterii valorice, a primat pentru mine altceva, periferic. Din păcate, m-am înșelat, iar timpul mi-a dovedit-o. Nedreapta alegere a unui alt inspector general adjunct, n-a alterat bunele noastre relații. Am rămas buni prieteni. M-au bucurat succesele tale după ce am fost efectiv „alungat”, „țâpat”. Ai fost unul dintre succesorii mei cu care m-am mândrit! Ai avut „stofă” de om care să reprezinte la cote înalte o instituție de-o asemenea importanță. Cartea ce ți-o ofer este un semn al nealteratului respect ce ți-l port. Adresez gândurile mele unui intelectual adevărat, care le va înțelege pe deplin. M-aș bucura! Relele de niciun fel să te ocolească, n-au ce căuta în viața ta! Am scris aceste gânduri prețuitoare, Eu, adică cel ce se vrea în continuare același prieten și care mai poartă, încă, pe picioare numele de,

Octavian Guțu.

***

DOMNULUI LIVIU BĂLĂJEL, informatician

Stimate prieten,

Tu n-ai fost ales în 1990 pentru că postul de informatician nu era la inspectorat. El s-a creat mai târziu, când informatica a devenit și obiect de studiu și devenea obligatore în orice unitate școlară ce se respectă și dorea să se sincronizeze cu timpul în care trăiam. Nu s-a dat concurs la Inspectoratul Școlar Județean pentru că nu aveam pentru cine. Abia te-am descoperit pe tine, prieten Liviu Bălăjel. M-am bucurat mult că ai acceptat oferta mea. Ai confirmat alegerea mea de la început. Prin ce? Te-ai dovedit un profesionist adevărat. Lucrai rapid și cu plăcere. Te-am remarcat cu toții. Nu refuzai nicio solicitare în afara programului specific postului. Toate acestea te-au făcut nu numai apreciat, ci și stimat ca om, coleg. Ai fost un om de acțiune, nu era postul tău chiar pe plăcerea ta întrucât era unul de birou, funcționăresc. De aceea, n-ai dorit să rămâi mult timp la inspectorat. Ai intrat în lumea afacerilor, aici te simțeai mai în largul tău. După o vreme, ai părăsit țara, stabilindu-te în America, unde trăiești și acum. Acolo ți-ai întemeiat o nouă familie. Ani de zile nu am mai știut nimic despre tine. Abia în 2023 ne-am revăzut cu multă bucurie. Atunci ți-am oferit acest cadou, cartea mea și am reluat legătura. Dumnezeu să te țină sănătos și să ne reîntâlnim cu bine și cu bucurie!

Cu prietenie reluată,

Octavian Guțu

***

DOMNULUI DORIN COSMA, PROFESOR DOCTOR DE LIMBA FRANCEZĂ

ȘI FOST INSPECTOR ȘCOLAR DE SPECIALITATE

Dorine, mon cher!

Din admirabilul colectiv ce și-a desfășurat activitatea la Inspectoratul Școlar Județean Sălaj în perioada ianuarie 1990 și martie 1997, tu ești cel mai îndreptățit să primești cărțile scrise de mine, încărcate de gânduri mai mult sau mai puțin botezate sau nebotezate. Motivele sunt multiple și nimeni nu mi le va putea invalida/contesta niciodată. Voi enumera doar câteva. 1. Ești singurul fost coleg ce mi-a citit și apreciat tot ce-am publicat în „Magazin Sălăjean”. 2.Te-ai transformat și-ntr-un „avocat” al meu în disputa cu „binevoitorii” anonimi ce m-au contestat și mă contestă. 3.M-ai încurajat să scriu în mod convingător. 4.Din 1997, când noii aleși m-au „țâpat”, fără să-mi spună de ce, ești singurul fost inspector școlar ce ai păstrat frecvent legătura cu mine. 5.De asemenea, ești fostul coleg cu care, am stat de vorbă cel mai mult în timpul mandatului meu. Aveam un motiv în plus – mama ta, o dăscăliță născută din cea a lui Octavian Goga, m-a rugat să am grijă de tine și să te însor. Grijă de tine n-a fost cazul să am pentru că ai fost ales pe drept pentru competența ta profesională și probitatea morală. Al doilea sfat nu i l-am urmat pentru că o căsătorie realizată prin intermediari se naște sub semnul iminent al eșecului. 6. Mi-ai fost și omul de legătură cu alți inspectori de care nu știam nimic în acești ani, ai distribuit volumele mele celor cărora nu le-am știut adresa. 7. Ești printre puținii colegi la care am apelat pentru spijin în diferite situații. Nu m-ai refuzat și întotdeauna ai rezolvat favorabil, solicitarea mea.8. Etc., etc., etc. 9. Dar nu pentru toate acestea îți ofer cu drag scrierile mele. O fac pentru că tu ești cu adevărat intelectualul pentru care lectura este mai mult decât un hobby, ci o necesitate spirituală neobosită. Îți place ca meniul tău spiritual să fie cât mai divers, mai original și mai „sățios”. Îmi place să cred că în unele din gândurile mele te-ai regăsit și, poate, unele dintre ele le-ai trăit/avut și tu, dar, le-ai lăsat în uitare.

Dacă pentru toate cele enumerate nu ți-am mulțumit sau nu am făcut-o când trebuia, îmi cer cuvenitele scuze, chiar dacă azi nu-ți mai folosesc la nimic.

Mie, în schimb, îmi va fi și în continuare benefică continuarea comunicării dintre noi. Eu îți întind mâna, nu înainte de a transmite soției și fetelor tale buchetul meu de urări de sănătate și dorința de a te face ca în continuare să rămâi același om cu care cei care se împrietenesc cunosc în carne și oase un caracter nobil, un intelectual autentic. Dorine, eu cred că atunci când ai fost născut de către înțeleapta ta mamă, LUMEA S-A ÎMBOGĂȚIT CU O VALOARE UMANĂ ȘI SPIRITUALĂ CE NU SE VEȘTEJEȘTE ÎN TIMP! Cu mențiunea că cele scrise sunt autentice gânduri botezate, închei rugând binele, sănătatea și bucuriile să nu-ți uite adresa ta. Dumnezeu să te înzilească!

Același dascăl de citire, mai bogat în ani, dar încă tânăr în gânduri prețuitoare,

Octavian Guțu

***

 DOMNULUI VIOREL MĂRGINEAN, profesor de istorie, fost inspector școlar de specialitate.

 Stimate coleg și prieten,

Îți ofer un volum nou al meu: „Gânduri botezate și cântecele vârstelor”. O fac cu mult drag, ca semn că nu te-am uitat și că mai am ceva să-ți spun ce n-am făcut-o până acum. Ai fost și tu un foarte bun coleg al meu în perioada 1990-1997. Prin ce te-am apreciat – în primul rând că ai fost alesul profesorilor de specialitate din județ. Eu nu te-am cunoscut înainte. N-aveam cum. Te-ai încadrat perfect în valorosul nostru colectiv de-atunci. Nu am avut niciodată niciun reproș să îți fac. Punctual, corect, chiar dacă mi s-a părut că ești mai introvertit. Mi-am dat seama, în timp, că ai un astfel de mod de a fi pentru că ești tipul de om care nu vorbește neîntrebat, care este preocupat de problemele sale și mai puțin de ale altora. Semn de bună educație și de om civilizat. Materialele pe care le întocmeai evidențiau în scrisul tău că ești un bun specialist, un bun comunicator, dar și un om deschis spre nou, un om cu idei, unul străin de dogme și prejudecăți. De astfel de oameni aveam eu nevoie în colectivul ce-l conduceam. Îți mulțumesc și acum, precum, poate, nu am făcut-o la timpul cuvenit. După ce n-am mai fost colegi, nu ne-am mai întâlnit. Nu mai știam nimic despre tine și-mi părea rău. Prin Dorin Cosma, am reluat legătura și mă bucur. De vei avea plăcerea, timpul și răbdarea, te rog citește din carte ce ți-o ofer măcar gândurile mele. Mă vei cunoaște și înțelege mai bine sub aspectul modului în care eu concep lumea, binele și răul, prietenii și dușmanii. De te vei regăsi în unele dintre ele, m-aș bucura, va fi încă o dovadă că nu întâmplător ne-am înțeles bine și am fost și am rămas prieteni.

Viorele, iubească-te binele și sănătatea, alături de cei dragi!

Cu urări de bine,

Octavian Guțu

***

DOMNULUI IOAN OPRIȘ, PROFESOR DE FIZICĂ, FOST INSPECTOR

ȘCOLAR TERITORIAL, IAR APOI DE SPECIALITATE

Dragă Ioane,

Timpul necruțător cu multe, nu ți-a afectat deloc sentimentul de fidelitate ce-l ai pentru cei cu care ai fost cîndva bun coleg în toate sensurile cuvântului. Mi-ai dovedit-o pe deplin și atunci când, încă cu funcție, răspundeai de colegiul unde îmi desfășuram activitatea. Niciodată n-ai fost în instituție fără a nu mă căuta și a mă întreba ce mai fac. Pentru mine acest lucru era ca un „balon” de oxigen. Ai demonstrat că ești omul faptelor în primul rând și nu al vorbelor care să dea bine. Am ajuns amândoi la vârsta a treia biologică. Cu toate acestea, prietenia noastră și-a păstrat tinerețea, ea n-a obosit. Știi de ce? Pentru că nu s-a născut și a crescut sub semnul interesului, ci al prețuirii reciproce. Pentru toate acestea, îți mulțumesc și îți ofer în dar reflecțiile/gândurile mele. Ele sunt „cartea de vizită” a modului în care am conceput și concep viața, oamenii, adevărul, miciuna. Ți le trimit pentru că atunci când îți va fi dor de mine și de noi, să poți sta de vorbă cu cel care le-a scris! Mă bucur că te-am cunoscut și ți-ai păstrat coloana vertebrală neîncovoiată și recunoscuta bună dispoziție epidemică ce însuflețea întâlnirile la inspectorat. Multe bucurii alături de buna mea colegă de citire, Lenuța, căreia îi doresc să aibă în continuare „stilou” și să-l folosească din plin. Ea-i cu scrisul, tu cu faptele! Dumnezeu să vă țină sănătoși și optimiști!

Cu credincioasă prietenie,

Octavian Guțu

***

DOAMNEI GEORGETA OROIAN, ECONOMISTĂ, FOSTĂ ȘEFĂ A SERVICIULUI PLAN ȘI NORMARE A INSPECTORATULUI ȘCOLAR JUDEȚEAN SĂLAJ

Stimată și distinsă colegă,

Trecut-au anii de când nu mai suntem colegi de muncă. N-au intrat însă în uitare părerile mele despre ce ai reprezentat în activitatea instituției în perioada 1990-1997, când am fost inspector școlar general. Nu ți le-am mărturisit niciodată. E prea târziu? Cred că nu. Mă bucur că o pot face acum însoțindu-le de aceste reflecții ale mele pe care ți le ofer în dar și ca semn de mulțumire pentru foarte buna noastră colaborare. Ai fost într-un post cheie la inspectorat, unul în care se decidea destinul multor oameni din învățământ. Ai rezolvat într-un mod impecabil toate situațiile, fără contestații de niciun fel. Ai fundamentat întotdeauna realist planul de școlarizare. Ai îmbinat excelent exigența cu înțelegerea oamenilor, n-ai lucrat funcționărește. Toți te-au apreciat. Ai fost o bună colegă, un etalon uman și profesional. Pentru toate, chiar dacă tardiv, îți mulțumesc! Ani buni de viață să ai în continuare. Oameni ca tine fac lumea mai bună și mai frumoasă. Să ne trăiești!

Cu întreaga mea considerație,

Octavian Guțu

***

DOMNULUI PROFESOR CONSTANTIN-NICOLAE PUȘCAȘ, LICENȚIAT ÎN LITERE ȘI FILOZOFIE, PRIMUL INSPECTOR ȘCOLAR TERITORIAL DIN BAZINUL ȘIMLEULUI, APOI INSPECTOR DE DISCIPLINE SOCIO-UMANE ȘI RELIGIE

Prețuite coleg și veteran prieten,

Ajunși amândoi la vârsta când mai mulți ne așteaptă Dincolo, decât cei

care ne prețuiesc și ne doresc azi printre ei, ce ți-aș putea oferi pentru a nu te plictisi mai mult? Nu m-am metamorfozat în „dispecer” de urări deoarece nu-s posesor al binelui (sănătății), fericirii ori al norocului. În tolba mea nu viețuiesc decât amintiri și gânduri trăite de un aproape octogenar. El îți oferă cu nefardată sinceritate nu numai gândurile sale botezate sau nebotezate, ci și unele gânduri ce-ți sunt destinate și care nu ți le-am dezvăluit la momentul oportun pentru că nu am dorit ca să dăinuiască onoranta noastră relație colegială și prietenească pe vorbe măgulitoare cu valoare de „perie” aducătoare de „binefaceri” din partea destinatarului. Vorbelor, mai mult sau mai puțin încărcate chiar de sens, le-am preferat faptele concrete, ele sunt un „certificat de garanție” mai persuasiv decât un noian de cuvinte. Cred că te-am convins de aceasta! Nu ți-am spus niciodată că atunci când ne-am întâlnit pe coridoarele liceului, mult timp te-am considerat tipul orășeanului îngâmfat. În timp, m-am convins că afișata detașare ce-o ofereai era expresia faptului că „cenzurai” oamenii înainte de a-ți deschide sufletul spre ei. Pentru mine ai rămas același spirit critic exigent și autoexigent ce disprețuiește compromisul, lingușeala, ce nu-și risipește ușor ceea ce transmite interlocutorului. În popor unora ca tine li se zice „oameni ce nu-și răcesc gura degeaba” și nu sunt „vânzători de iluzii”. Acest chip de-a ieși  în lume ți-a adus mulți prețuitori și multe împliniri profesionale. Verticala ta morală a impus și altora un mod reticent de a fi între oameni. Înnăscutul tău har spiritual, perseverența, absența automulțumirii, bogatele-ți lecturi, spiritul iscoditor și nesătul de inedit – toate s-au constituit în „piedestalul” pe care ți-ai clădit puternica originalitate. Ai confirmat-o nu numai prin nu puținele funcții avute, ci și prin credibilitatea prin care ai reușit să câștigi orice prieten de valoare. Prietenia cu tine m-a onorat și m-a stimulat deopotrivă. Mă bucur că timpul n-a ofilit-o și n-a convertit-o în plictiseală sau, mai trist, în dezamăgire. Ai rămas, și după atâția ani, printre puținii oameni cu care am ce discuta și, mai ales, cu care mă pot consulta când nedumeririle sau dilemele mă pun în impas, devenind un indecis ce-și caută punctul de sprijin! Tu nu ai avea nevoie de culegerile mele de gânduri! De ce? Tu mi le-ai „citit” de-a lungul anilor, fie în urma unei lecturi, fie în rarele „ieșiri” la lăcașurile unde devenim prieteni și lăudători ai lui Bachus. Important este că întotdeauna am fost aceiași și la „intrare”, și la „ieșirea” din „taifasul” spiritual specific unor astfel de locuri unde îi îmbogățești pe unii și-ți golești modesta pungă financiară a dascălului. Am avut prieteni comuni pe care i-am venerat pentru cu totul original mod de-a binedispune oamenii, cum a fost regretatul SILE RUSU! Distinse și prețuite prieten, ceea ce ți-am scris este mai mult decât o dedicație tradițională. Consideră-l un text – confesiune, o spovedanie până când nu vei vorbi despre mine la trecut! Textul este doar o secvență din tot ceea ce aș avea să-ți spun! De nu va fi prea târziu și dacă Necunoscutul Destin îmi va permite, o voi face-o cu alt prilej.

Cu veche și constantă prețuire și fidelitate, cu întreaga mea considerație, azi, bătrânul dascăl de citire, scris în catalog cu identitatea,

Octavian Guțu

***

Domnului IULIAN SĂUCA, inginer, economist –

cel mai longeviv inspector școlar

Bătrâne prietene,

Tu, pentru mine, ești bătrân nu numai prin vârstă, ci și ca stare de

suferință, ori de prietenie. Îți trimit reflecțiile mele, de fapt niște „jucării” ale spiritului sau ale limbajului. Le însoțesc, însă, și de-o mărturisire „bătrână” și de când o port în inimă și în gând: pentru mine ai fost și ești unul dintre prietenii cu care am putut comunica ceva până la capăt și cu rost. M-ai impresionat plăcut prin logica și inteligența cu care ai judecat și judeci lucrurile. Ți-ai păstrat modul de a fi în toate vremurile. Am putut conta pe tine oricând. Ești un foarte bun utilizator al limbii române, de-o corectitudine impecabilă.

„Drăgălașule” Iulian, acesta-i mesajul meu pentru tine, alături de dorința ca suferințele să „divorțeze” de tine pentru că în viața ta n-ai făcut decât bine semenilor!

Cu neîmbătrânită prietenie, același,

Octavian Guțu

***

IOAN ȘTIRB, profesor de fizică, fost inspector școlar de specialitate

Dragă prietene,

Ioane, noi ne-am cunoscut și am fost cei mai deschiși colegi abia după

încheierea mandatului meu. N-am avut altercații, neînțelegeri de niciun fel. Tu erai puțin suspicios pe conducerea instituției în privința corectitudinii folosirii banilor. N-ai avut „satisfacție” sub acest aspect, cum n-au avut nici cei care s-au autoinstalat la conducere după alungarea mea și care m-au purtat în procese ani de zile. Ai fost coleg respectat de ceilalți pentru buna ta pregătire, pentru modul tău foarte serios de a fi între semeni. Te-au apreciat și profesorii de specialitate din școli. Consider că au avut toate motivele s-o facă. Mă bucur mult că, după 1997 când m-ai căutat în drumurile tale șimleuane, mi-am dezlegat „misterul” ce-l avusesem în legătură cu modul tău de-a mă privi. Ți-ai deschis cu adevărat sufletul, mai precis adevărata ta identitate. Avem prea multe puncte comune pentru a nu fi nu numai buni colegi, ci și buni prieteni. Mi-a plăcut inclusiv faptul că te-a afectat în sens negativ că nu ai primit cartea mea „Gânduri botezate și cântecele vârstelor”. De ce nu ți-am trimis-o? Pentru că în ultimii ani nu am mai știut nimic despre tine. Cel care a „reînnodat” circuitul prietenesc a fost Dorin Cosma, el păstrând dintotdeauna legătura cu mine, fiind și „măritat” în Șimleu.  Dragă prietene, să ne bucurăm împreună chiar și pentru faptul că încă mai trăim și că nu ne este rușine de trecutul nostru profesional și uman!

SĂ AI ÎN CONTINUARE ÎMPLINIRILE PE CARE ȚI LE DOREȘTI!

Cu aceleași sentimente de prietenie și colegialitate,

Octavian Guțu

***

 DOMNULUI VICTOR TIMOC, PROFESOR DE PSIHO-PEDAGOGIE,

INSPECTOR ȘCOLAR PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT SPECIAL TIMP DE 18 ANI.

Victore drag,

Ție nici n-ar trebui să-ți ofer niciun volum din cele ce însumează gândurile mele despre mine și lume. De ce? Tu mi le cunoști pe de rost. Ai avut când le auzi întrucât am fost buni colegi de liceu, în internat, la inspectorat, colegi de navetă aproape 7 ani, colegi la „una mică” sau „halbere” etc., etc. Din păcate, ai rămas printre puținii prieteni adevărați din anii primei noastre tinereți. Și azi când periodic schimb o vorbă prin telefon cu tine, parcă mă simt mai tânăr. Nici pe tine necazurile nu te-au ocolit, dar puterea ta morală ți-a fost un real folos și eu am reținut această „rețetă”! Faci parte din categoria prietenilor cu care nu te plictisești. Nu, pentru că ești un om cult, foarte bine informat, fire comunicativă și sinceră. Dogmatismul ți-a fost și-ți este străin. Memoria ta de invidiat îți este pilon moral și-ți dă verticalitate născută din trăinicia argumentelor atunci când afirmi/spui ceva: am reținut, printre multe altele, de la tine cât de important este în viață să deții arta de a-ți cultiva prieteniile adevărate! De urări ești sătul, de gânduri la fel! Atunci nu pot decât să-mi exprim dorința de-a nu ne uita măcar numerele de telefon, de a nu le lăsa să „ruginească”! Sărutări de mâini doamnei Silvia, o femeie prețuită de mine de când am cunoscut-o și pe care o felicit că atunci când a spus „DA” la Starea civilă, a știut bine ce face! Sper că nu-i pare rău! Domnul să vă aibă sub pavăza sa, iar binele și sănătatea să nu vă uite adresa!

Același pentru tine de când îl știi,

Octavian Guțu

***

 DOAMNEI PROFESOARE MONICA ȚURCAȘ, LICENȚIATĂ ÎN PSIHOLOGIE, FOST INSPECTOR ȘCOLAR ÎN CADRUL „LABORATORULUI DE ORIENTARE ȘCOLAR”, IAR DUPĂ 1989, DIRECTOR AL CASEI CORPULUI DIDACTIC

Distinsă și prețuită colegă,

A venit și vremea amintirilor de neuitat. De aceea, îți ofer acest volum de gânduri personale născute cele mai multe în vremea de azi a aducerilor aminte. În rândul lor, un loc de onoare îl ocupă și cele legate de colaborarea fertilă pe care am avut-o, nu numai în anii petrecuți la inspectorat. Mă fericește faptul că nici ea nu s-a scurtcircuitat. Ne-am consultat frecvent în găsirea soluțiilor viabile la multele probleme apărute după Revoluție. Soluțiile propuse spre aplicare au dat roade pentru că au fost născute din practică și pe aceasta s-a „altoit” noua viziune despre adevărata menire a școlii românești. Când ai printre colaboratori oameni sinceri, generoși, altruiști și buni comunicatori, este pentru oricine un privilegiu. În tine am găsit toate acestea și-ți mulțumesc și azi! Gândurile ce ți le trimit îți vor permite o „călătorie” spirituală prin labirintul stării mele sufletești și spirituale. Dacă nu te vei plictisi prea mult parcurgându-le, va fi cel mai credibil semn că n-au fost născute și scrise degeaba. Ce-ți poate dori azi un veteran prieten decât speranța ca timpul ireversibil să nu ofilească prețuita noastră comunicare!

Cu drag născut din prețuire,

Octavian Guțu

***

INSPECTORI ȘCOLARI ÎN CROCHIURI PREȚUITOARE

 

IOAN ABRUDAN: Orientarea pe hartă te ajută să o faci și în viață

 LIVIU BĂLĂJEL: Omul în căutarea de noi bucurii profesionale

 DORIN COSMA:  Cine-și uită prietenii, înseamnă că nu i-a avut

 VIOREL MĂRGINEAN: O viață trăită călătorind prin înțelepciunea veacurilor

 IOAN OPRIȘ: Umorul tonic – cartea de vizită a omului optimist

 GEORGETA OROIAN: Inteligența umană în ipostază feminină

 CONSTANTIN-NICOLAE PUȘCAȘ: Sobrietatea – o formă de succes în viață

 IULIAN SĂUCA: Și-n suferință găsești un mod de-a dovedi cine ești

 IOAN ȘTIRB: Dar cu banii, ce-ați făcut?

 VICTOR TIMOC: O întruchipare a artei de-a-ți face prieteni de durată

 MONICA ȚURCAȘ: Când faci ce știi și ce-ți place, te poți realiza oriunde

 MARCEL LUCACIU: Făcând din profesie o poezie, totul devine plăcere

 LAUDATIO PENTRU UN INSPECTOR ȘCOLAR CONTINUATOR AL PRIMEI GENERAȚII DE DUPĂ 1989: PROFESOR MARCEL LUCACIU, INSPECTOR ȘCOLAR DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Promovat inspector școlar încă de tânăr profesor în școala sălăjeană,

afirmat la Liceul Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Zalău, unde a predat româna și latina, Marcel Lucaciu a ajuns astăzi, în 2023, cel mai longeviv inspector din Inspectoratul Școlar Județean Sălaj. Longevitatea sa în funcție nu este una pur întâmplătoare, ci perfect motivată. O spune cu convingere cel care l-a cunoscut încă din anii de liceu la actualul CNSB, Șimleu Silvaniei, unde, venind de la Liceul „Ion Agârbiceanu” de azi, a reușit pe locul I la concursul de admitere în treapta a II-a, profil filologie-istorie. A făcut cea mai originală lucrare scrisă la proba de română, notată de mine cu nota maximă. Ca elev de liceu, a confirmat că este un tânăr născut pentru a studia la un profil filologic. A urmat, apoi, Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, specialitatea română-latină.

Am avut șansa să-l cunosc nemijlocit ca inspector câțiva ani după

ocuparea actualei funcții. M-a convins că are „stofă” de inspector prin multe virtuți ce nu-s la îndemâna oricui – o pregătire temeinică în specialitate, o bună cunoaștere a problemelor de metodică. Ale didacticii și psihologiei în general, un tact de-a comunica cu cei pe care-i coordonează, îndrumă și-i evaluează empatic, fin diplomat și prețuitor al celor ce iubesc și ei limba și literatura română, calm, echilibrat și cumpătat în aprecieri, un spirit novator în arta predării disciplinei etc. Mi-a fost și la ore de câteva ori, a participat și la ședințele comisiei metodice de specialitate din liceul șimleuan. A fost un bun prilej de a-mi verifica premonițiile mele. Ani de zile a răspuns de CNSB, eu aveam ore și după 2009, când m-am pensionat. De fiecare dată, își găsea timp și pentru a schimba două vorbe cu bătrânul său dascăl de citire, fapt ce mă bucura, așa cum mă bucură de fiecare dată când mă întâlnesc cu foști elevi pe care i-am apreciat la superlativ și care, în  timp, mi-au confirmat încrederea, „investiția” ce-am făcut-o în ei. Este îmbucurător că Marcel Lucaciu a fost și este un inspector școlar apreciat și la nivelul Ministerului Educației. Este și azi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean, iar ieșirile sale în presă cu informații n-am citit să fi stârnit reacții negative din partea cititorilor. Prestigiul de care se bucură și acum, după atâția ani de muncă, este explicabil și din alte puncte de vedere. În viziunea mea despre ce înseamnă a fi inspector școlar, acesta trebuie să fie un intelectual autentic, un om cu o vastă cultură generală, un om care să fie și în stare să spună ceva nou în specialitate și celor mai buni colegi din școli. A crescut mult în ochii mei și pentru că nu și-a uitat profesorul-mentor pe care l-a avut – regretatul IULIU SUCIU. În memoria lui, a inițiat și un concurs județean de creație pentru elevi, ce se desfășoară anual și la care participă mulți creatori din școlile sălăjene. Este un neobosit. Conduce și cenaclul „SILVANIA”, este redactor-asociat la revista „CAIETE SILVANE”, în care în fiecare număr este prezent, fie cu o creație proprie, fie cu o cronică literară. Mă bucur că am fost primul din județul Sălaj care a publicat o scurtă cronică la apariția volumului său de debut poetic intitulat „SCRISORI CĂTRE ISOLDA”. Mă convinge că nu m-a uitat, oferindu-mi, cu dedicații de suflet, fiecare dintre cărțile pe care le publică. A scris la modul pertinent și laudativ și la apariția, în 2022, a volumului meu de debut, intitulat „GÂNDURI NEBOTEZATE”. Cronica sa a publicat-o în revista „CAIETE SILVANE”. Îi mulțumesc și pe această cale! N-am spus câte aș fi dorit să spun despre Marcel Lucaciu, în speranța că, dacă timpul mă va mai îngădui printre oameni, voi mai avea fericitul prilej de-a o face.

Marcele, îți doresc ca muzele să nu îți uite adresa, iar Dumnezeu să te

binecuvânteze cu mulți ani de viață! E mare nevoie în lumea de azi de oameni de valoare și de-o verticalitate și moralitate pilduitoare.

Cu convingere și sinceritate,

Octavian Guțu