Pompierii sălăjeni desfăşoară, în cursul zilei de astăzi, acţiuni de îndrumare şi control privind respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la lăcaşurile de cult din judeţ. Activităţile preced sărbătoarea creştină Adormirea Maicii Domnului, pentru evitarea unor evenimente nedorite.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, pompierii de la prevenire recomandă credincioşilor, dar şi slujitorilor bisericilor şi mănăstirilor, să asigure şi să vegheze la respectarea unor măsuri elementare de apărare împotriva incendiilor. „Accesul în lăcaşurile de cult se face cu respectarea capacităţii de ocupare a acestora. Lumânările aprinse se vor pune doar în locurile special amenajate, la distanţă faţă de elemente combustibile şi vor fi stinse după încheierea slujbei. Parcarea autovehiculelor se va realiza astfel încât să nu blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale pompierilor”, se arată în informaţia de presă.
De asemenea, slujitorii bisericii sunt sfătuiţi, înainte de începerea slujbei, să ia câteva măsuri de prevenire cum ar fi: verificarea instalaţiilor electrice şi remedierea defecţiunilor, evacuarea covoarelor şi băncilor nefixate de pardoseală, amenajarea locurilor speciale pentru depunerea lumânărilor, aflate la distanţă de construcţii şi dotate, cu tăvi metalice umplute cu nisip sau apă. Se impune, totodată, dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace de primă intervenţie (stingătoare) şi menţinerea acestora în stare permanentă de funcţionare, iar uşile de pe căile de evacuare se vor menţine în poziţia deschis, cu sisteme sigure de deblocare.
În cazul producerii unui incendiu, se va lua în considerare stingerea flăcărilor cu mijloace de primă intervenţie, respectiv stingătoare, numai în faza incipientă a acestuia. În situaţia în care flăcările se extind cu rapiditate, prioritară este salvarea persoanelor surprinse în interiorul clădirii. Foarte importantă este anunţarea în cel mai scurt timp a serviciului de pompieri la numărul unic de urgenţă 112.