Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: MONILINIA SPP. (monilioze), VENTURIA INAEQUALIS (rapănul mărului), VENTURIA PIRINA (rapănul părului) PODOSPHAERA LEUCOTRICHA (făinare), ERWINIA AMILOVORA (focul bacterian al rozaceelor) și dăunători: OMIZI DEFOLIATOARE.
MONILINIA SP. (monilioze) – ciuperca se transmite, de la un an la altul, prin conidii și miceliu de rezistență în scoarță ramurilor și în fructele mumifiate. În anii ploioși și racorosi pot fi infectate toate elementele inflorescentelor. Petalele și frunzele tinere se ofilesc, se brunifica și se usucă. La suprafață organelor atacate apar pe vreme umedă pernuțe de mucegai, cenușii-gălbui alatuite din conidioforii și conidiile ciupercii.
VENTURIA INAEQUALIS (pătarea cafenie a frunzelor, fructelor de măr și rapănul merilor) – pe frunze și lăstari apar pete de culoare brună-măslinie, catifelate pe care se formează organele de înmulțire ale ciupercii. Frunzele puternic atacate se usucă și cad. Pe fructe apar pete asemănătoare celor de pe frunze, cu timpul capătă un aspect rapanos. Fructul rămâne deformat cu crăpături la suprafață.
PODOSPHAERA LEUCOTRICA (făinarea mărului) – ciupercă se transmite, de la un an la altul, prin miceliul de rezistență în solzii mugurilor. Frunzele și lăstarii sunt acoperiți cu o pulbere făinoasă de culoare albă-gălbuie, formată din organele de înmulțire ale ciupercii. Frunzele rămân mici, alungite, aspre și cu marginile îndoite spre partea superioară, nu cresc, se usucă și cad. Lăstarii rămân golași sau cu un smoc de frunzulițe în vârf. Mugurele terminal este distrus. Lăstarii nu mai cresc și se usucă.
ERWINI AMILOVORA (focul bacterian al rozaceelor). Bacteria poate rezistă în exudat uscat aproximativ 9-12 luni. Peste iarnă, bacteria rezistă în zonele marginale ale ulcerelor de pe ramuri, în special la par și păducel și într-o măsură mai redusă la măr, dar poate supraviețui în muguri, ramuri și fructe bolnave. Bacteria se răspândește în special prin ploile însoțite de vânt. Primele semne ale focului bacterian la păr se observă, în perioada înfloritului. Inflorescențele se ofilesc, se brunifică și apoi se înnegresc. Nu de puține ori, focul bacterian este confundat cu monilioza. De la flori, focul bacterian trece la lăstari și la ramuri. Frunzele se brunifică și ele, apoi se înhid la culoare, rămân pe ramuri și nu cad nici la scuturarea pomului. Focul bacterian la lăstarii de păr, măr sau gutui este cel mai periculos. Boală se observă ușor, vârful lăstarilor se îndoaie că o cârjă și devine brun. Culoarea avansează apoi spre baza lăstarului.
Se recomandă efectuarea tratamentelor fitosanitare (de siguranță) la speciile de măr, par, gutui cu un produs cu acțiune de contact pe baza de cupru și sulf:
1. CUPROXAT FLOWABLE – 0,35% sau
2. FLOWBRIX – 3,75 l/ha sau
3. CUPROFIX ULTRA – 0,75 kg/ha – 1,25 kg/ha sau
4. BOUILLIE BORDELAISE WDG – 7,5 kg/ha sau
5. ZEAMĂ BORDELEZĂ TIP ,,MIF” – 0,5% (7,5 kg/ha) în amestec cu
THIOVIT JET 80 WG – pentru combaterea făinarii – 5,0 – 8,0 kg/ha sau
FLOSUL – pentru combaterea făinarii – 7,5 l/ha;
Pentru combaterea dăunătorilor în soluția de stropit se va adaugă un insecticid:
KARATE ZEON – 0,015% sau
DECIS EXPERT 100 EC – 75 ml/ha.
sau alte produse pentru protecția plantelor omologate pentru a fi utilizate pe teritoriul României.
Perioada optimă de tratament: FAZA FENOLOGICA – ÎNCEPUTUL ÎNFRUNZIRII MUGURILOR FLORALI.
Alte recomandări:
Verificați, cu mare atenție, recomandările cu privire la compatibilitatea produselor atunci când intenționați să aplicați amestecuri de produse de protecție a plantelor!
Luați măsurile ce se impun pentru protecția mediului înconjurător!
Respectați cu strictețe normele de lucru cu produsele de protecție a plantelor, normele de protecție și securitate a muncii, de protecție a albinelor și a animalelor în conformitate cu: Legea nr. 383/2013 a apiculturii, cu modificările și completările ulterioare și ordinul nr. 127/1991 al ACA din România, ordinul comun nr. 45/1991 al Ministerului Agriculturii și Alimentației, 15b/3404/1991 al Departamentului pentru Administrație locală și 1786/TB/al Ministerului Transporturilor, precum și cu Protocolul de colaborare nr. 328423/2015, încheiat cu ROMAPIS (privind implementarea legislației, în vederea protecției familiilor de albine, împotriva intoxicațiilor cu produse pentru protecția plantelor); ordinul nr. 185/10.05.2023 privind aprobarea Codului de conduită al utilizatorului profesionist de produse de protecție a plantelor și al apicultorului.
Respectați prevederile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 297/2017 privind aprobarea Codului de bune practici pentru utilizarea în siguranță a produselor de protecție a plantelor.
Respectați obligațiile ce va revin conform Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranță Alimentelor nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecoconditionalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, cu modificările ulterioare.
Responsabil Prognoză şi Avertizare,
Stana Marius