Comunismul și regretele

A fost demolat fostul sediu al Cuprom. A fost pusă la pământ și fantoma fostei fabrici de armături din Zalău. Câte n-au mai dispărut? A dispărut și vechea clădire din centrul Zalăului, cea în care erau „Telefoanele”. În locul lor se naște altceva și important e că se naște. La auzul că au dispărut și urmele unor vechi fabrici din oraș, nostalgicii, mulți care regretă comunismul, s-au activat, au scuipat flăcări pe gură și sânge pe nas, au început să arunce săgeți vorbite către tânăra generație, către cei pe care îi acuză că au vândut țara, au vândut Aro, Dacia, Tractorul, Camionul Brașov și multe altele. Printre cei nemulțumiți am văzut și câțiva foști activiști de pe vremea lui ceașcă, oameni care au dus-o bine, foarte bine înainte de 1989, dar pe care acum nu îi mai bagă nimeni în seamă, iar nemulțumirea lor se naște și din faptul că în zilele noastre, mașină poate avea și vecinul muncitor, iar cafeaua, țigările și Pepsi stau pe raftul magazinului din colț pentru toată lumea, nu doar pentru șmecherii din vremurile trecute. Mulți dintre acești activiști urăsc Europa sau cel puțin lasă impresia asta, iar unii urlă întruna că străinii ne-au cumpărat țara, economia. Oameni buni, hai să ne referim la Zalău, da? Vreau să vă întreb ceva. Ce s-ar fi întâmplat cu fabrica de țevi dacă nu o cumpăra Tenaris, dar cu fosta fabrică de anvelope dacă n-o luau cei de la Michelin? Vă amintiți perioadele dificile prin care au trecut aceste fabrici, lunile în care oamenii, prin anii ’90, nu își luau banii? Ați uitat, nu? Înainte de privatizare, multe dintre fabricile românești au ajuns să producă mult și prost, extrem de prost, mergeau în pierdere și se aflau în proprietatea statului. Vă amintiți de vechea Dacie pe care o lăudam atâta, dar pe care o vedeam din doi în doi ani întoarsă în spatele blocului și la care nenea Feri suda la nesfârșit, pentru că tabla era proastă, ruginită și găurită? Vă amintiți de motoarele alea din care curgea mereu ulei și trebuiau segmentate în draci? Dacia rămânea la fel dacă nu veneau băieții de la Renault, să fie clar. Înainte de privatizare, până în 2004 a produs fosta fabrică de automobile aceeași berlină copiată după Renault 12, iar concepțiile proprii au eșuat lamentabil. În anul 2000, România încă producea autoturisme cu carburator în timp ce mașinile cu sistem de injecție fuseseră lansate în Europa cu decenii în urmă. Cu toate acestea, încă mai sunt foști activiști care regretă România de dinainte de 1989. Aveam nouă ani la Revoluție, dar nu vreau să îmi amintesc de cozile infernale la care mă așezam fără să știu ce se vinde la alimentara sau la aprozarul din Brădet. Mama m-a învățat că atunci când văd oameni adunați în fața vreunui magazin, să alerg și eu, pentru că acolo sigur se va vinde ceva de care s-ar putea să avem nevoie. Au fost și cazuri în care, după ore-n șir de așteptat, ajungeam la vânzătoarea care ne anunța că portocalele, carnea, untul sau uleiul s-au terminat, că nu mai sunt. Mă bucur că am scăpat de comunism, dar îmi doresc o democrație curată, una bazată pe legi bune, dure acolo unde este nevoie, îmi doresc o țară cu o justiție corectă (am început să am mari îndoieli despre corectitudinea justiției, iar despre politicieni nu mai vorbesc), cu un sistem bazat pe valori, cu instituții conduse de profesioniști și nu de politicieni. O primăvară frumoasă!