Potrivit directivelor Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), care a avut loc săptămâna trecută, preoţii sunt obligaţi să păstreze neutralitatea în acest an electoral, iar opţiunile lor politice să fie exprimate doar prin votul personal secret. În acest sens, a fost editat și publicat chiar și un ghid (îndrumar sinodal) privind conduita în acest an electoral, decizia fiind luată în perspectiva alegerilor europarlamentare, locale, legislative şi prezidenţiale.
Această decizie nu este ceva nou, BOR menținând de fapt hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, prin care, în conformitate cu Sfintele Canoane, arhiereului, preotului, diaconului, monahului şi monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică, să fie membri ai unui partid politic sau al unei organizaţii care poate fi asimilată unui partid politic, să candideze la alegerile parlamentare sau locale, să participe la campanii electorale în calitate de susţinători şi să ocupe funcţii de demnitar/înalt funcţionar public la nivel central sau local, în statul român sau în alte țări. În acest sens, poziția Sfântului Sinod al BOR este cât se poate de fermă: „în vederea respectării opţiunilor politice ale credincioşilor săi, preotul are obligaţia de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declaraţiile publice, cât şi în activitatea practică, faţă de problemele cu caracter politic. Opţiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret”. Pentru ca să se asigure că aceste lucruri vor fi respectate, în îndreptarul recent publicat se mai menționează și faptul că „Sfântul Sinod reaminteşte apelul său către liderii partidelor politice din România de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului şi nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spaţiilor, slujbelor şi însemnelor bisericeşti. Sfântul Sinod reiterează faptul că Biserica Ortodoxă Română nu recomandă susţinerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii politice, ci îndeamnă pe toţi cetăţenii să facă alegeri după criterii care vizează realizarea binelui ţării şi promovarea valorilor creştine în societate”.
Faptul că biserica nu are ce căuta în politică nu este un subiect despre care nu s-a mai vorbit până acum, ceea ce s-a schimbat acum este fermitatea poziției BOR cu privire la acest subiect. Am stat de vorbă cu mai mulți preoți cunoscuți din municipiu și toți mi-au confirmat că s-a discutat despre acest subiect săptămâna trecută, iar în zilele următoare se va primi această informare și în scris de la Patriarhia Română. Desigur, această poziție neutră trebuia respectată și până acum, doar că pe ici pe colo s-au mai strecurat de-a lungul vremii mici abateri. Sperăm să avem parte de un an electoral fără incidente de acest fel la nivel de județ. Amin.
[…] sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, prin care, în conformitate… Articolul Campania electorală, interzisă pentru preoți apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
Bună glumă ….
Nu mă faeți să mă râd (sic) că-mi crapă buzele.Adeca să renunțe pesedele la cei mai ascultați agenți electorali de către o categorie de cetăteni,să mă ierte,mai săraci cu duhul ? Păi cine poate să-i combată mai eficient pe homosexualii și marxiștii și globaliștii ăștia de la usere ? Acești dușmani ai familiei tradiționale ,unde 3 din 10 femei și-o iau la maxilar de la soții lor ortodocși…