Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău găzduiește în data de 9 martie, începând cu ora 20, spectacolul „3 Tenori Italieni”. În această săptămână, doritorii vor beneficia de o reducere de preț, astfel că prețul unui bilet va costa doar 112 lei.
Din program fac parte arii din opere italiene celebre („Nessun dorma”, „La donna e mobile”), precum și numeroase canzonete binecunoscute la nivel internațional („Mamma”, „O sole mio”, „Santa Lucia”, „Funiculi, Funicula”, „Caruso”). Spectacolul este un omagiu adus marilor tenori, José Carreras, Plácido Domingo și Luciano Pavarotti, trei artiști legendari care au cucerit întreaga lume cu vocile și interpretările lor speciale, pline de emoție și pasiune. Vocile excepționale ale celor trei tenori invitați să concerteze la Zalău (Federico Veltri, Fabio Serani și Angelo Forte) vor reaminti publicului zălăuan de frumoasele voci ale celor care au făcut cunoscut belcanto-ul italian la nivel internațional. Potrivit organizatorilor, prin emoția pe care tenorii o transmit pe scenă acest eveniment se înscrie în seria spectacolelor care rămâne mult timp în inima celor prezenți în sală.
[…] Carreras, Plácido Domingo și Luciano Pavarotti, trei artiști… Articolul „3 Tenori Italieni”, spectacol extraordinar la Zalău apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]