Sâmbătă seara, pompierii Gărzii Cehu Silvaniei au fost solicitați să intervină la un accident feroviar produs în jurul orei 21, în localitatea Benesat. În acest accident a fost implicat un tren de călători care transporta 10 persoane și un autoturism. Potrivit datelor oferite de IPJ Sălaj, vinovată de producerea accidentului este o femeie de 56 de ani, din Baia Mare, care nu a respectat semnificația indicatoarelor rutiere în funcțiune aflate la trecerea de nivel cu calea ferată. Conducătoarea auto nu a oprit și a fost lovită de trenul Regio care circula pe ruta Jibou – Baia Mare. Din fericire, nu au fost victime. Cele patru persoane din autoturism au fost evaluate la fața locului de către echipajele medicale, fără a fi necesar transportul acestora la spital. Conducătoarea autoturismului și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Cercetările continuă în acest caz.
[…] Conducătoarea auto nu a oprit și a fost lovită de trenul Regio care… Articolul Accident feroviar în Benesat apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]