Sirenele, spectacol fără spectatori

Iar s-au auzit sirenele.

Nu cred că a fost primărie în Sălaj care să nu anunțe că va avea loc un exercițiu de alarmare publică, de utilizare a sirenelor. Sunt convins că sălăjenii au ciulit urechile și au stat cuminți pe toată perioada desfășurării exercițiului, nu? Cred că sunt ani buni de când activitatea asta are loc periodic în toată țara.

Și este bine că se organizează, am mai spus-o. Baiul este altul. Asemenea exerciții simulează atacuri aeriene, incendii, cutremure și alte nenorociri.

Oamenii se obișnuiesc cu sunetul sirenei și există riscul ca într-o situație reală de bombardament să stea liniștiți. De ce? Pentru că vor crede că este doar un exercițiu.

Nu văd niște autorități care să vorbească despre adăposturile civile, să le prezinte, să anunțe periodic unde se află, în ce stare sunt, unde se poate adăposti populația în caz că pică vreo ditamai bomba, ce face, cum face.

Nu văd exerciții concrete de pregătire a populației pentru eventuale situații de criză. O repet. Ce faceți dacă mâine cade (să ne ferească Dumnezeu) o rachetă în centrul Zalăului? Și nu este singurul exemplu. Aud autorități care se plâng că lumea încă se mai joacă solicitând ambulanța la false situații de urgență. Păi mulți sălăjeni habar nu au când trebuie chemată ambulanța.

Oare se ocupă cineva de explicații, de educarea populației, a tinerilor? Sunt convins că multe acțiuni sunt făcute doar pentru a fi bifate, pentru a fi trecute în rapoarte de activitate. Văd tot mai multă superficialitate, iar singura preocuparea a liderilor politici este îndreptată acum doar spre alegeri, spre dorința de a câștiga sau recâștiga o poziție politică sigură.

Un prieten râde de mine când îi povestesc. „Idiotule, ne salvează NATO în caz de război”, îmi spune amicul meu în timp ce râde cu gura până la urechi.

Glumește, știe că sunt ofticat pe veșnicele declarații ale conducătorilor de partid și instituții, care cred în NATO și în salvarea supremă. Și eu cred în această înțelegere, dar sunt de părere că ar trebui să credem în primul rând în noi. Recent l-am recitit pe Nicolae Steinhardt.

Ne-a îndemnat să nu judecăm pe alții, iar când arde casa vecinului să nu stăm să ne rugăm, ci să chemăm pompierii și apoi să punem și noi mâna pe gălețile cu apă. Se aude sirena, e doar un exercițiu, azi nu sunt bombe, dar nu știm ce ne rezervă ziua de mâine. Pace!