Polițiștii sălăjeni, în colaborare cu cei din Maramureș și Cluj-Napoca, au efectuat mai multe percheziții în județ, în data de 26 februarie, la locuințele unor persoane cercetate pentru comiterea infracțiunilor de proxenetism și spălare de bani. Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2016 – 2024, persoanele vizate ar fi forțat mai multe femei să practice prostituția, cu scopul de a obține bani în propriul interes, cu care și-au cumpărat diverse lucruri și case. Activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat pe teritoriul mai multor state din spaţiul european.
În urma celor 11 percheziții domiciliare efectuate, polițiștii au descoperit și confiscat bani (23.250 de euro, 17.000 de lei, 6.740 de franci elvețieni, 655 de lire englezești), 4 grame de canabis, un pistol și 60 de cartușe deținute ilegal, mai multe ceasuri și bijuterii, documente, înscrisuri, laptop-uri, o tabletă și 19 telefoane mobile. Având în vedere faptele comise, au fost puse în executare mai multe mandate de aducere, persoanele ajungând la sediul poliţiei pentru audieri. În urma administrării probelor, șase persoane, cu vârste cuprinse între 35 şi 42 de ani, au fost reţinute, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă.
[…] pe teritoriul mai multor state din spaţiul european. În urma… Articolul Percheziții în Sălaj la persoane bănuite de proxenetism și spălare de bani (VIDEO) apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]