Despre aparențele cunoașterii

Daniel Săuca

Trăiesc de mult timp în lumea cărților și nu îmi vine să cred cum tot mai mulți cetățeni, oameni, români nu citesc mai nimic. Nu citesc cărți. De pe orice format. Pentru mine, o zi în care nu citesc pare o zi pierdută. Chiar nu cred că nu îți poți face o jumătate de oră, măcar o dată pe săptămână, în care să citești dintr-o carte. Trăim însă într-o lume complicată, „atomizată”, în care, de pildă, nevoia de cunoaștere are o cu totul altă înfățișare decât în urmă cu, să zicem, o sută de ani. Pe de altă parte, ofertele culturale contemporane sunt mult mai „seducătoare” dinspre orice altceva decât lectura. Ne-am obișnuit, printre altele, să privim și să auzim decât să citim. Mai degrabă, unii dintre noi, vedem un film sau un podcast decât să lecturăm un volum. Îmi vine să râd, dar, în barometrele mai recente practici de consum cultural sunt și vizitarea mall-urilor și petrecerea timpului liber prin plimbări. Nu mai știu ce înseamnă cultura, actul cultural. Sau, de fapt, ce nu înseamnă. S-a scris deja: am ajuns (și) robi ai divertismentului, ai spectacolului. Din această perspectivă, industriile așa-zis culturale duduie la nivel global. Din buncărele Zalăului evident că nu am ce face decât să constat, mai mult sau mai puțin patetic, cum merg lucrurile și vremurile. Și să citesc, departe de dezlănțuirile post-moderne și totodată aproape de speranțele (poate deșarte) ce vin din partea unor autori ce mai cred într-o „ordine” bazată și pe reconfigurarea etică a cunoașterii. Scandalul cunoașterii a luat și chipul monstruos al suficienței planetare: nu mai facem niciun efort pentru a „cunoaște”. Ni se dă tot, la un click distanță… Aparent, desigur. Să închei, totuși, într-o notă optimistă. Printr-o întrebare: cum vă petreceți (cultural) sfârșitul de săptămână în Zalău?