Înțelepciunea lui David

În doza tot mai mare de pesimism și dezamăgire pe care o simt, iată, spre surprinderea mea, descopăr și raze de speranță. O învățătoare m-a invitat la clasă, pentru a le vorbi elevilor despre munca mea, despre radio, marea mea pasiune, dar și pentru a citi împreună. Nu mi-a venit să cred că niște copii de șase sau șapte ani sunt atât de deschiși, de simpli, de profunzi și buni. Parcă aveam în față oameni trecuți prin toate etapele importante ale vieții, prin bucurie, tristețe, dezamăgire și împlinire. Erau plini de energie, zâmbeau, își imaginau o lume în care războaiele nu există, în care noi, adulții, nu ne luptăm și nu ne omorâm din cauza unor orgolii prostești. Ce știu acești copii despre orgolii? Vanitate? Nici vorbă! Ei trăiesc, sunt puri, neatinși de răutățile lumii. Ce mult voiam în copilărie să cresc mai repede, să ajung adult, să pot munci, să mă asculte și pe mine cineva. Acum îmi este dor de frageda pruncie, de glasul bunicului meu și de bătăile inimii pe care le auzeam când dormeam lângă bunica. Nu mai e nici bunicul, a plecat și bunica, iar copilăria s-a dus, n-am s-o mai trăiesc. La clasă, David, unul dintre elevi, mi-a spus că visează, că își dorește ca oamenii să nu se mai certe și să nu mai fie atât de mult zgomot. Am zâmbit. N-a trecut un minut și m-am cutremurat. L-am căutat pe copil cu privirea. Nu cred că are mai mult de șapte ani, dar are în el înțelepciunea pe care mulți dintre noi nu o avem. De multe ori ne plângem că tinerii sunt agitați, că nu învață, că visează cai verzi pe pereți, că nu știu decât calculator, jocuri video și telefoane. Cine e de vină pentru toate acestea, cine e de vină că tot mai mulți copii ajung așa? Noi suntem de vină, adulții. Noi îi formăm așa, sistemul îi formează așa. Poate nu îi înțelegem îndeajuns de bine pe tineri, poate sistemul de învățământ trebuie reformat din temelii. Dacă școala a rămas în urmă și e mult prea învechită? Credeți-mă, avem mulți tineri buni în țara asta. De noi depinde să nu-i stricăm. Lângă David a fost Sofia, a venit și Rebeca, Petra și alți copii minunați. Mi-a venit să-i iau pe toți în brațe, dar n-aveam cum să-i cuprind. Nu este totul pierdut, putem face lumea mai bună, dar vrem noi oare asta? Suntem în stare să fim mai buni, mai drepți, corecți și echilibrați? Vă las, se apropie alegerile și iar Sălajul va redeveni important pentru toți candidații.