Cadrele medicale din cadrul Creșei „Voinicel” din Zalău vor funcționa în subordinea Direcției de Asistență Socială Zalău (DAS Zalău). Decizia a fost luată în urma unei întâlniri avute în data de 1 februarie, la care au participat primarul municipiului Zalău, directorul Direcției de Sănătate Publică, directorul Creșei „Voinicel”, alături de reprezentanți din cadrul instituției și ai Direcției de Asistență Socială, în vederea aplicării prevederilor Ordinului nr. 3040/114/670/2024. Acest ordin prevede aprobarea procedurii privind predarea – preluarea personalului medical de specialitate din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv din unităţile de învăţământ special de stat, precum şi a celui din creşele publice arondate unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat în structura de personal medico-sanitar angajat de autorităţile administraţiei publice locale.
Creșa „Voinicel” are în structură și Creșa „Meseș”, fiind unitatea de învățământ preșcolar în cadrul căreia își desfășoară activitatea șase cadre medicale. Întâlnirea s-a încheiat prin încheierea unui protocol de predare-preluare, în baza căruia cadrele medicale activează de acum înainte în subordinea DAS Zalău – Serviciul Cabinete medicale școlare și Asistență medicală comunitară, urmând ca activitatea să fie finanțată de către Ministerul Sănătății Publice, cu mențiunea că până acum finanțarea acestor cabinete medicale era asigurată de către Ministerul Educației.
[…] Cadrele medicale din cadrul Creșei „Voinicel” din Zalău vor funcționa în subordinea Direcției de Asistență Socială Zalău (DAS Zalău). Decizia a fost luată în urma unei întâlniri avute în data de 1 februarie, la care au participat primarul municipiului Zalău, directorul Direcției de Sănătate Publică, directorul Creșei „Voinicel”, alături de reprezentanți din cadrul instituției și ai Direcției de Asistență Socială, în vederea aplicării prevederilor Ordinului nr. 3040/114/670/2024. Acest ordin prevede aprobarea procedurii privind predarea – preluarea personalului medical de specialitate din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv din unităţile… Citeste mai mult […]