Mai mulți medici care profesează în centrele de permanență din Sălaj ne-au declarat astăzi că își vor întrerupe activitatea în cadrul unităților de permanență dacă nu își vor primi fondurile restante. Suspendarea ar urma să intre în vigoare în data de 1 februarie. Unul dintre medicii de la Centrului de Permanență din Zalău a precizat că restanțele financiare sunt aferente ultimelor luni din anul 2023. „Peste 1.600 de consultații am avut doar în această lună în cadrul centrului de pe strada Corneliu Coposu. Adresabilitatea este foarte mare, dar nu ne primim banii, iar așa nu se mai poate. Suntem înțelegători, dar până la un punct”, ne-a spus unul dintre medici.
[…] Mai mulți medici care profesează în centrele de permanență din Sălaj ne-au declarat astăzi că își vor întrerupe activitatea în cadrul unităților de permanență dacă nu își vor primi fondurile restante. Suspendarea ar urma să intre în vigoare în data de 1 februarie. Unul dintre medicii de la Centrului de Permanență din Zalău a precizat că restanțele financiare sunt aferente ultimelor luni din anul 2023. „Peste 1.600 de consultații am avut doar în această lună în cadrul centrului de pe strada Corneliu Coposu. Adresabilitatea este foarte mare, dar ne primim… Citeste mai mult […]