Potrivit precizărilor Ministerului Educației, programul „masa sănătoasă” în școli trebuia să înceapă la început de an. Am ajuns la finalul primei luni din anul 2024 și în județul Sălaj niciun elev nu beneficiază până în acest moment de acest program. Suntem blocați în birocrație și în niște parametrii rigizi ai ministerului, acesta impunând anumite condiții și targeturi de care inspectoratele școlare trebuie să țină cont atunci când întocmesc listele cu școlile beneficiare. Legat de motivele pentru care programul nu funcționează la noi în județ, profesorul Vasile Bulgărean – inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj ne-a declarat că „Ministerul Educației ne-a informat că nu avem voie să depășim un anumit număr de unități și un anumit număr de beneficiari. În cazul nostru, avem mai multe unități școlare care au solicitat participarea la acest program, însă numărul de beneficiari este cu mult mai mic decât numărul impus de minister. Chiar și așa, acest lucru ne împiedică să înaintăm în acest sens. Acum noi lucrăm pentru a face demersurile necesare în acest sens și avem termen până în data de 29 ianuarie ca să trimitem listele solicitate de minister. Sperăm să se poată obține o derogare pentru ca toate unitățile școlare doritoare să poată beneficia de acest program de sprijin pentru elevi”. Un lucru este cert, în acest moment avem 15 unități școlare eligibile în județ, cele care au beneficiat anul trecut de programul „masa caldă”. Până la clarificarea situației, elevii din unitățile de învățământ din județ rămân fără „masa sănătoasă”. În tot acest timp, mulți copii se vor uita cu jind la cei care în pauză vor mușcă cu poftă din mâncarea primită de acasă, aceștia provenind din familii cu o situație financiară mai bună.