Daniel Mureşan
Grevă și iar grevă! De data asta cu agricultori, mai mult sau mai puțin. Principala nemulțumire a fost prețul RCA-ului, dar încet-încet s-au adăugat zeci de revendicări. Dacă tot e grevă, de ce nu? Ceva de genul – să nu mai plătim impozit sau asigurări. Doar ei? De ce nu și coafezele, și asistentele sau metalurgiștii? De ce numai agricultorii? Bineînțeles, politicienii vechi sau în devenire s-au infiltrat printre greviști, spunându-și că acum e momentul. Dar să revenim la adevăratul motiv inițial al grevei – RCA-ul. De fapt s-a ajuns aici datorită „patrihoților” de la guvernare, ce au girat hoția de la ASF, care au întors piața asigurărilor cu fundu-n sus.
Toată starea aceasta de nemulțumiri și nesiguranță o putem numi umilință. Poporul e umilit în fiecare zi de o guvernare haotică, plină de politici jenante și discursuri agramate. Iar umilința doare cel mai rău, mai rău decât sărăcia. Vă dați seama unde am ajuns? Condamnați, analfabeți sau incompetenți ne supun la umilințe, iar grevele ce au fost sau care urmează sunt consecințele unei societăți debusolate. Statul parazit nu mai știe ce taxe și impozite să mai pună, pentru a-și ascunde incompetența. Pentru orice faci sau nu faci, statul îți ia taxe. Tot mai năstrușnice.
Alianța PSD-PNL a reușit să nemulțumească majoritatea populației. Menține cu încăpățânare pensiile speciale, ține sistemul bugetar plin de politruci, dă salarii enorme sinecurilor, toate mână-n mână cu minciunile și promisiunile electorale. Greva se va încheia. Vor urma sondajele de opinie, plătite și măsluite. Iar istoria electorală a acestei țări, de la Principatele Unite până la comunism sau democrație, e plină de promisiuni electorale neîmplinite.
[…] Daniel Mureşan Grevă și iar grevă! De data asta cu agricultori, mai mult sau mai puțin. Principala nemulțumire a fost prețul RCA-ului, dar încet-încet s-au adăugat zeci de revendicări. Dacă tot e grevă, de ce nu? Ceva de genul – să nu mai plătim impozit sau asigurări. Doar ei? De ce nu și coafezele, și asistentele sau metalurgiștii? De ce numai agricultorii? Bineînțeles, politicienii vechi sau în devenire s-au infiltrat printre greviști, spunându-și că acum e momentul. Dar să revenim la adevăratul motiv inițial al grevei – RCA-ul. De fapt… Citeste mai mult […]