Fără coplată in Sanatate pentru gravide şi lăuze

Pentru a veni în sprijinul populaţiei, Guvernul a decis ca gravidele care nu au niciun venit sau au venituri sub salariul minim vor fi scutite de plata coplăţii în Sănătate pentru toate serviciile medicale. Ca urmare, lista celor scutiţi de la achitarea acestei taxe a fost extinsă cu o nouă categorie socială.
Legea 138/2012 pentru aprobarea OUG 103/2011 privind reglementarea unor măsuri în domeniul Sănătăţii a fost publicată, zilele trecute, în Monitorul Oficial al României, actul normativ stabilind că în lista persoanelor scutite de coplata serviciilor medicale se adaugă înca o categorie, respectiv femeile însărcinate şi lauzele.
Publicarea Legii cu pricina în Monitorul Oficial s-a făcut după ce Executivul a hotărât să extindă lista cu persoanele care nu vor trebui să achita coplata care va fi introdusă în sistemul medical. De asemenea, potrivit modificărilor normative, vor scăpa de această taxă şi cele care nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară, ele urmând să fie scutite de plata acestei taxe pentru toate serviciile medicale.

Dificil de implementat

Înainte ca Guvernul să decidă extinderea listei cu persoanele scutite de plata coplăţii, conform legislaţiei în vigoare, puteau fi scutiţi de la coplată copiii pană la varsta de 18 ani, tinerii între 18 ani şi 26 de ani, dacă sunt elevi, absolvenţi de liceu, pană la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, ucenicii sau studenţii, dacă nu realizează venituri din muncă. De asemenea, erau ocoliţi de plata taxei respective bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, pentru serviciile medicale aferente bolii de baza respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse şi pensionarii cu venituri numai din pensii de pană la 740 lei/lună.
Potrivit Ordonanţei publicate în Monitorul Oficial şi care reglementează unele măsuri în domeniul sănătăţii, “domeniile de asistenţă medicală pentru care se stabileşte coplata, precum şi suma minimă şi maximă care reprezintă această coplată pentru fiecare categorie de serviciu medical şi unitate medicală se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în urma negocierii cu asociaţiile de pacienţi, asociaţiile profesionale, asociaţiile patronale ale furnizorilor de servicii de sănătate şi CNAS”.
Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Sălaj ne-au declarat că “oricum, categoriile aşa-zise <> sunt scutite de la coplată, ca urmare va fi importantă modificarea legislaţiei astfel încat aceasta să poată fi aplicată”. Ca urmare, acest aspect trebuie avut în vedere mai ales că vvitoarea coplată este una din potenţialele surse suplimentare de finanţare a sistemului sanitar. .
Sistemul coplăţii în Sănătate ar fi trebuit lansat în luna februarie a acestui an, conform acordului cu FMI, dar forma în care Legea a trecut prin Parlament nu a putut fi pusă în aplicare. Problemele au fost generate de faptul că, dacă la început se preconiza ca asiguratul să achite o coplată de maxim 600 de lei (după depăşirea acestei sume, serviciile medicale urmând să fie acordate fără coplată), prin legea adoptată se stabileşte ca maxim al coplăţii un anumit procent din venitul fiecăruia, ceea ce generează dificultăţi de calcul. Dificultăţile privind punerea în aplicare a coplăţii nu au fost încă soluţionate, dar în măsura în care se va găsi o variantă potrivită, coplata ar putea fi introdusă în sistemul sanitar în acest an.

Obligatorie pentru toţi asiguraţii

Ce se ştie sigur despre coplata este ca aceasta va fi obligatorie pentru toţi asiguraţii care solicită servicii medicale din pachetul de bază, ea calculându-se procentual din valoarea acestor servicii. Aşadat, chiar dacă au plătit o viaţă întreagă la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), asiguraţii ar putea scoate mai mulţi bani din buzunar pentru a fi văzuţi de medicul de familie, de medicul specialist sau pentru a se interna în spital.

4 Thoughts to “Fără coplată in Sanatate pentru gravide şi lăuze”

  1. dintele

    Dar cui tiganii ce faceti? Ca pana la sapun mai este un razboi mondial cu holocaustul de rigoare.

  2. Andrei

    Încet, încet, se împlineşte idealul comunismului.
    De la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi!
    Ceauşescu era mai departe de acest ideal, decât guvernanţii din zilelele noastre.

  3. calin lucian

    Acordul cu FMI prevede introducerea coplatii???? de unde-ai scos-o pe asta mai fato ??????Adica toate furaciunile si smenurile pulitrucilor cu sugativele din sistem sunt dictate de FMI ????
    Trebuie stopat jaful, trebuie un audit profesional si responsabil, trebuie majorat bugetul la 15% din bugetul nat. cons., trebuie inlaturat factorul politic si profesionalizat managementul, incluisv la nivelul spitalelor, inclusiv in Zalau si FARA COPLATA.Cine a votat pentru COPLATA va plati….

  4. lucian calin

    Introducerea coplatii, indiferent de categoria de pacienti si nivelul veniturilor este o mare ticalosie mai ales ca exista resurse financiare pentru finantarea sistemului de sanatate si nu numai, doar ca banii trebuie extrasi si adusi la suprafata din economia subterana care reprezinta aprox. 33% din PIB, asadar cat un buget consolidat al Romaniei.Nivelul veniturilor la bugetul consolidat inseamna 33% din PIB in timp ce media europeana este 42%…..

Leave a Comment