Despre Schengen

Tot mai aprinse-s discuțiile despre Schengen în ultima vreme, chestiunea capătă amploare tot mai mare. Știri, emisiuni întregi, hotărâte demersuri diplomatice, frustrare față de piedicile Austriei în rândul conducătorilor și a unei secțiuni din populație… Oare chiar se justifică atâta agitație? Nu cumva mergem pe o pistă falsă? Nu cumva chiar ideea de a intra în Schengen e prostească?
Să eliminăm controalele de la frontiera cu Ungaria pentru a nu mai fi nevoite să aștepte vehiculele (între care camioanele-s cele ce au prim-planul discuției). Să eliminăm controalele… Deci pentru timpul cât așteaptă camioanele și mașinile (și-apoi trebuie menționat, cel puțin în cazul mașinilor așteptări mai îndelungate n-au loc în mod normal tot anul, ci în preajma sărbătorilor), pentru acest timp suntem dispuși să sacrificăm siguranța frontierelor, siguranța punctelor de control. În asemenea condiții chiar oricine ne poate trece granița, orice marocan din suburbiile Parisului poate intra în țară fără să-l întrebe nimeni nimic. Vor fi mai liniștiți ca acum părinții când își vor trimite copiii să meargă la școală știind că orice individ de pe continent cu intenții nu tocmai penticostale are cale de tot liberă? Sau poate cineva și-i închipuie intelectuali manierați pe toți cei așezați mai la vest. Nu-i chiar așa. Țările occidentale nu mai sunt cum au fost acum 30 de ani. Plimbați-vă în ziua de azi printr-un oraș francez sau german și concluzionați unde vă simțiți mai în siguranță, la Oradea sau la Leverkusen? Alt lucru, se întâmplă o crimă? De exemplu la Cluj? Criminalul, străin venit de peste hotare sau cetățean român, poate fi în sub trei ore de la faptă deja trecut de Debrecen, absolut neverificat. În schimb, de bine, de rău, situația actuală (a controalelor) ar oferi într-un asemenea caz piedici în plus pentru criminal (piedici fizice, psihologice) și prin urmare o șansă mare de a-l prinde, sau măcar ar oferi utila evidență a celor ce au trecut granița în perioada respectivă (în caz că și-au prezentat actele; să treci neprezentându-ți actele e mai dificil). Apoi, dacă intrăm în Schengen, adio șansei de a sesiza la frontieră o răpire sau un caz de trafic de persoane. Adio șansei de a depista un trafic de droguri (poate nu-i larg cunoscut, dar câinii pregătiți în acest scop, atunci când sunt folosiți, fac o treabă bună). Adio șansei de a deturna un trafic de arme (merită menționat că în mai multe state europene e legală deținerea armelor de către civili). Și așa-i nesiguranță în țară în privința aceasta (în privința combaterii drogurilor și a altor infracțiuni), să o amplificăm și mai tare, să deschidem larg și granițele… Iar la un moment dat vor pricepe și cei din grupările infracționale străine, impulsionate de libera trecere, că aici la noi n-au de-a face nici cu Poliția Națională Germană nici cu Poliția Națională Spaniolă, ci cu una un pic mai puțin organizată.
Dar închei înșiruirea pericolelor (ce ar mai putea lesne continua) și revin la argumentul principal al susținătorilor intrării în Schengen, argumentul economic. Suprimarea timpului așteptat la graniță duce la reducerea cheltuielilor de transport. Așa a fi, dar s-ar traduce asta prin prețuri considerabil scăzute și o putere de cumpărare mai ridicată, sau presupusele beneficii s-ar pierde în buzunarele patronilor ori în speculații inflaționiste ce ar urma. Și chiar de-ar fi așa, chiar dacă bunăstarea românilor și a conlocuitorilor ar depinde într-adevăr de acea jumătate de oră așteptată în plus, nu suntem în stare a afla altă soluție acestei probleme decât cea a înlăturării totale a verificărilor, a trimiterii vameșilor acasă. Inteligent! Alta-i soluția, și nu-i greu să-ți dai seama de ea. Să construim în vămi intrări suplimentare. Un exemplu, un mărunt calcul matematic: la o vamă sunt două intrări pentru camioane și durează pentru acestea o oră să treacă? Să mai facem zece intrări (funcționale, evident). Astfel timpul s-ar reduce de 6 ori, așteptarea ar dura doar 10 minute. Și dacă asta ar presupune 500 de vameși în plus, să-i angajăm. Cu un salariu de 2000 de euro pe lună, costul pentru stat n-ar depăși 12 milioane de euro pe an. Chiar așa mulți bani ar fi având în vedere că orice drum comunal costă sume tot de rândul milioanelor? Ca să nu mai vorbim de alte scurgeri financiare, evaziuni fiscale, etc.
În fine, conducătorii noștri (indiferent de apartenența politică) par să aibă ochii împăiănjeniți și să nu vadă ce-i evident. Pentru asta nu-i nevoie să fii nici Brătianu și nici Maniu, ceea ce nu-i deloc cazul…
D. P.