Doi romi au tâlhărit un bătrân de 81 de ani

Un bărbat şi o femeie de etnie romă, din localitatea sălăjeană Ileanda, au fost arestaţi preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, după ce săptămâna trecută, în seara zilei de vineri, au atacat un bătrân în vârstă de 81 de ani, pe care l-au imobilizat şi i-au furat, prin violenţă, suma de 900 de lei aflată asupra lui. Cei doi agresori riscă să stea ani grei în spatele gratiilor.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, Marta Chiş, ne-a declarat că inculpaţii şi-au urmărit victima până ce aceasta a ajuns într-un loc mai retras şi au atacat. „În seara zilei de vineri, pe drumul comunal dintre localităţile Bizuşa şi Luminiş, cei doi inculpaţi din localitatea Ileanda, ambii în vârstă de 28 de ani, au tâlhărit un bărbat de 81 de ani, din Luminiş. Unul dintre inculpaţi l-a imobilizat pe vârstnic, în timp ce femeia i-a sustras din buzunar suma de 900 de lei. Partea vătămată susţine că a fost şi lovită de unul dintre agresori”, a declarat prim-procurorul Chiş.
Cumplitul moment a fost observat de un martor, care l-a ajutat pe bătrânul de 81 de ani să se ridice de la pământ. Acesta a sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, anunţând poliţiştii că un bărbat a fost tâlhărit. Urmare descrierii făcute de cei doi, oamenii legii au reuşit, în scurt timp, să-i identifice pe cei doi autori ca fiind Elena Mariana P. şi Vasile M., din Ileanda, care trăiesc în concubinaj.
Cei doi agresori şi-au recunoscut fapta. „Inculpaţii şi-au ales victima încă din magazinul unde bătrânul şi-a făcut cumpărăturile, în momentul efectuării plăţii, acesta scoţând din buzunar teancul de bani. Aceştia au pornit în urmărirea lui până când bătrânul a ajuns într-o zonă mai ferită. După săvârşirea faptei, cei doi inculpaţi şi-au împărţit în mod egal suma de bani”, a precizat Marta Chiş.
Potrivit sursei citate, bătrânul tocmai ce şi-a recuperat banii împrumutaţi unui cunoscut.
Infractorii au fost reţinuţi de către poliţişti şi prezentaţi, sâmbătă, Judecătoriei Jibou, cu propunerea de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. „În data de 28 iulie, instanţa a admis sesizarea parchetului şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 29 de zile”, a declarat Marta Chiş.
Soluţia dată de judecătorii jibouani a fost cu drept de recurs, inculpaţii atacând decizia judecătorilor de arestare preventivă. Recursul a fost judecat, ieri, la Tribunalul Sălaj, însă nici de această dată inculpaţii nu au avut şansă de câştig. Magistraţii sălăjeni au respins recursul înaintat de către aceştia.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi inculpaţi riscă ani grei după gratii. Pedeapsa prevăzută de lege pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie este închisoarea de la 3 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu toate acestea, inculpaţii vor primi doar jumătate din pedeapsă pentru că şi-au recunoscut fapta.

3 Thoughts to “Doi romi au tâlhărit un bătrân de 81 de ani”

  1. priki

    sa ii ia drecu de boraturi.si mai au tupeul aia de la oraganizatia drepturilor romolor sa se ia de cel care l-a impuscat pe acel tigan.trebuia sa ii impuste pe toti.

  2. andrei

    Mno shi sa nu-i impushti? Ba mai mult, sa-l acuzi pe politzist pt ucidere din culpa!
    Ar trb in tzara cat mai multzi primari ca cel din Baia Mare, bravo lui.

  3. io

    impuscatiiiiiiiiiiiiii

Leave a Comment